Circulația trenurilor între stațiile Drobeta Turnu Severin și Valea Albă este întreruptă încă din cursul nopții, din cauza unor probleme la infrastructura feroviară. Motiv pentru care oamenii sunt trimiși la destinație cu microbuzele.
Circulația trenurilor între stațiile Drobeta Turnu Severin și Valea Albă este întreruptă încă din cursul nopții, din cauza unor probleme la infrastructura feroviară, astfel că trenurile spre și dinspre Drobeta Turnu Severin sunt afectate, iar în acest moment transbordarea călătorilor se face cu patru autocare și două microbuze, informează CFR Călători, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
FOTO: clubferoviar.ro
Potrivit sursei citate, echipele de intervenție ale CFR S.A. lucrează la deblocarea căii ferate și remedierea deranjamentului produs. Până la finalizarea remedierii problemei, operatorul feroviar asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanța Drobeta Turnu Severin - Prunișor pentru trenurile afectate - 79, 78, inclusiv pentru pasagerii trenului IR 1992.
De asemenea, CFR Călători asigură garnituri suplimentare pentru preluarea călătorilor transbordați și continuarea parcursului feroviar spre Timișoara - Budapesta, respectiv București - Constanța.
Reprezentanții companiei precizează că, în stația Craiova, pasagerilor din trenurile afectate le sunt oferite apă și produse preambalate.
Totodată, personalul feroviar intervine pentru reparații la firul de contact pe cinci intervale de statii, de la Drobeta Turnu Severin la Prunișor, unde, din cauza vremii nefavorabilă, în cursul nopții s-au înregistrat deranjamente la linia de contact, implicit la sistemul de alimentare cu energie electrică.
"Măsura de transbordare a fost necesară pentru a asigura continuitate în graficul de circulație, măsură care se va menține până la finalizarea intervențiilor pe tot traseul Dr. Tr. Severin - Prunișor", precizează CFR Călători.
Cea mai recentă informație transmisă de către oficialii CFR Călători arată că, la ora 8:30, au plecat trei autocare din Prunișor cu călătorii din trenul 11502.
La acest moment, transbordarea se face cu patru autocare și două microbuze.