Pe bursă, preţurile energiei electrice au explodat până la nivelul de 570 de lei megawatt-oră, aproape triplu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi aproape de recordul înregistrat în această iarnă.
Aceeaşi situaţie este şi în ţările din regiune unde tarifele au urcat pe bursă.
Specialiştii avertizează că facturile românilor vor fi mai mari din toamnă.
"Când o să apară cifra în perioada următoare privind inflaţia din iulie, o bună parte din creşterile de preţuri provine de la electricitate şi ne preocupă că într-o ţară în care avem multe incertitudini, cea mai mare a devenit evoluţia preţurilor administrate", a spus guvernatorul BNR.
Ministerul Energiei a anunțat că s-a adresat Consiliului Concurenței, pentru posibile înțelegeri între producătorii de energie. Există suspiciuni că aceştia speculează perioada caniculară când consumul de energie creşte.