Actual· 3 min citire

Orban: „Prefer refacerea coaliției cu USRPLUS decât să stăm la mila PSD sau în opoziție”

Orban merge pe varianta refacerii coaliței. Foto/Inquam

Orban merge pe varianta refacerii coaliței. Foto/Inquam

Publicat11 sept. 2021, 17:21
Actualizat11 sept. 2021, 17:27
SursăRealitatea

Președintele în exercițiu al PNL susține că singura "formă onorabilă" de a asigura o majoritate parlamentară este refacerea actualei coaliții, fiind exclus "vreun blat" cu PSD.

"Avem trei variante în momentul de față: să continuăm guvernarea prin refacerea coaliției, ceea ce presupune că USR PLUS nu-l mai acceptă pe Florin Cîțu, să ne menținem la guvernare cu mila PSD sau să trecem în opoziție. Nu cred că trebuie să vă explic de ce preferința mea este pentru refacerea coaliției. E singura formă onorabilă de a ne asigura o majoritate parlamentară. (...) PNL și UDMR au în Parlament 163 de parlamentari și până la 244 - majoritatea absolută. Dacă aș merge pe formula asta, PNL și UDMR, mi-ar fi aproape imposibil să mai găsesc 71 de parlamentari. Criza asta a izbucnit total pe nepregătite. (...) Pentru ca o coaliție să funcționeze trebuie să fie mulțumit fiecare partener. să existe un dialog permanent, de o servire reciprocă", a afirmat sâmbătă, Orban, la prezentarea moțiunii de candidatură la președinția partidului în cadrul ședinței Colegiului Director Județean al PNL Maramureș.

Potrivit lui Orban, dacă PNL "rămâne la mila PSD presupune riscuri".

"În primul rând, pierderi grave de electorat. (...) Dacă ne aliem cu PSD, ne punem un stigmat pe 10 ani. PSD acum e într-o situație mult mai gravă decât era pe vremea USL, pentru că nu avea competitor pe stânga. Acum are - AUR - care mușcă în fiecare zi din procente. (...) Este exclus pentru orice om care vrea nu numai binele PNL, ci binele României, să se gândească vreo secundă la vreun blat cu PSD: pentru că nu va ține, ne va face de râs pe termen mediu și lung și nu ne va da posibilitatea să guvernăm, să ducem la îndeplinire obiectivele pe care le avem cu adevărat", a adăugat liderul PNL.

Orban, care a spus că "situația PNL este destul de critică", a precizat că s-a ferit până acum să dea publicității rezultatele sondajelor, dar o va face, pentru că nu mai poate să tacă.

"V-o spun ca un om care știe să citească sondaje. M-am ferit până acum să dau publicității, dar o să vă arăt cum stăm, la un moment dat, că nu mai pot să tac. Am muncit 4 ani împreună cu dumneavoastră, cu fiecare dintre oamenii serioși, să ridicăm partidul ăsta, să-i creștem credibilitatea, să-l aducem la guvernare și în două-trei luni o echipă demolatoare aruncă în aer toată munca noastră. Se duce totul pe apa sâmbetei, ne facem praf. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Deschideți paginile de Facebook, uitați-vă la comment-uri, mergeți pe stradă și vorbiți cu oamenii. Imediat după Congresul ăsta va trebui să înceapă un proces de recredibilizare, care poate începe doar dacă ai lideri credibili, acceptați, care îți aduc un plus de încredere", a menționat Orban.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News