Coronavirus - România: 449349 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

O statuie a lui Ronald Reagan, amplasată la Ploieşti. Banii, asiguraţi de fundaţia şefului CJ

Tuesday, 03 February 2015, 18:14 Sursă: Mediafax

La începutul lunii mai, la Ploieşti va fi dezvelită o statuie din bronz a fostului preşedinte american Ronald Reagan, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma.

Acesta a precizat că este vorba despre un bust de bronz care va cântări aproximativ 300 de kilograme şi va avea o înălţime cuprinsă între un metru şi un metru şi 35 de centimetri.

Potrivit lui Mircea Cosma, statuia va fi dezvelită cu ocazia celebrării a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-americane, iar decizia de a face un bust al fostului preşedinte Ronald Reagan a fost luată în urma unor discuţii cu oficialii SUA din România. Ulterior dezvelirii statuii, reprezentanţi ai judeţului Prahova vor participa, în 9 şi 10 mai, la mai multe acţiuni dedicate împlinirii a 135 de ani de relaţii româno-americane, în Statele Unite ale Americii.

Deocamdată nu s-a stabilit cu exactitate locul în care va fi amplasată statuia, dar sunt luate în considerare trei posibilităţi: în faţa Palatului Administrativ din centrul Ploieştiului, în Parcul ”Nichita Stănescu” din oraş sau pe Bulevardul Independenţei, cunoscut drept ”bulevardul cu castani”, una dintre principalele artere rutiere din municipiu, care face legătura între Gara de Sud şi centrul oraşului.

Costurile realizării acestei statui, care se ridică la aproximativ 10.000 de euro, vor fi suportate de Fundaţia ”Mihai Viteazul”, înfiinţată în anul 1990 de actualul preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma şi de Fundaţia ”Constantin Stere”.

Fundaţia ”Mihai Viteazul” a ridicat, în ultimii 25 de ani, 115 statui ale unor personalităţi din toate domeniile de activitate, statui amplasate în România, dar şi în ţări precum Finlanda, Germania, Italia, Cehia, Ucraina şi Republica Moldova, susţine Mircea Cosma.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL