Mitul strămoșilor în "epopeea națională": Dacii, Columna și Burebista

Analiza va urmări cum, pe baza unor surse reduse numeric, se pot construi nu doar mituri și legende, dar și „argumente” ale identității unora dintre români. Cele trei pelicule amintite fac parte dintr-un program al PCR care urma să înglobeze, potrivit discursului oficial de la acea dată, toate faptele istorice glorioase ale neamului, fiind cunoscut sub numele de „epopeea națională”.

Pelicula intitulată Dacii, 1967, în regia lui Sergiu Nicolaescu și cu un scenariu al lui Titus Popovici și Jacques Rémy, are o distribuție mixtă româno-franceză: Pierre Brice, Marie-José, Georges Marchal, Amza Pellea, Mircea Albulescu, Alexandru Herescu, György Kovács, Sergiu Nicolaescu. Filmul ne prezintă o secvență temporară a regatului dac în timpul lui Decebal, chiar în perioada expediției generalului roman Fuscus, descrisă de istoricul Dio Cassius.Firul epic inaugurat cu Dacii este continuat într-o oarecare măsură de Columna, 1968, peliculă care face însă referire la începuturile procesului de romanizare. Ca și Dacii, Columna are o distribuție mixtă: Richard Johnson, Antonella Lualdi, Ilarion Ciobanu, Amedeo Nazzari, Ștefan Ciubotarașu, Florin Piersic, Amza Pellea,Gheorghe Dinică.Burebista, 1980, este un film distinct aproape din toate punctele de vedere. Un alt regizor, Gheorghe Vitanidis, un alt scenarist, Mihnea Gheorghiu, și o cu totul altă poveste despre daci, care tind să devină nu numai „cei mai viteji și mai drepți dintre traci“, ci singurii strămoși direcți ai românilor. De această dată, ca să întărească cele spuse mai sus, distribuția este una exclusiv românească: George Constantin (în rolul lui Burebista), Ion Dichiseanu, Emanoil Petruț, Alexandru Repan, Ernest Maftei, Ovidiu Iuliu Moldovan, Șerban Ionescu, Ștefan Sileanu.

Cum se transformă regizorul în istoric. Cazul Sergiu Nicolaescu

„În Senatul României, în vara anului 1999, au existat dispute aprinse cu privire la manualele alternative și la modul în care era prezentată figura lui Mihai Viteazul. Una din vocile cele mai puternice care s-a ridicat împotriva acestor manuale a fost cineastul Sergiu Nicolaescu, care a susținut totodată veridicitatea filmelor istorice pe care domnia sa le-a regizat. Ceea ce însă dumnealui considera că a atins este o construcție utopică, pe care nici măcar istoricii nu o mai concep ca posibilă, și anume «istoria adevărată»”.

Pornind de la acest citat, menționăm că specia „film istoric” este, prin natura ei, o specie foarte dificilă ca finalizare estetică. Adesea, o singură capcană poate trage după sine eșecul, chiar și în cazul unor regizori experimentați. Publicul este receptiv la acest gen de film, în primul rând pentru că este o altă lume spre care manifestă o curiozitate anume; apoi, cele mai multe filme istorice au o dinamică specifică. Intervine până la un punct elementul educativ (element de care regizorii trebuie să țină cont) și apoi empatizarea cu un personaj, care devine reprezentativ pentru o scară de valori. Datorită toturor elementelor prezentate mai sus, filmele istorice se pretează cel mai bine la inocularea unor idei politico-ideologico-civice. Astfel, regizorul și scenaristul contibuie la formarea unei mentalități colective despre un personaj sau eveniment istoric.

Robert A. Rosenstone observă o serie de similitudini între istoric și regizor. Amândoi posedă hotărâri, atitudini, credințe și idealuri care dau culoare și sens trecutului. Ele par să fie partea cea mai fictivă din toată creația, dar și cea mai interesantă deopotrivă. Oferirea unui context logico-social îndepărtează (pe istoric și/sau pe regizorul unui film) de la ceea ce înseamnă noțiune pură, document.

La baza filmului, ca de altfel al oricărui produs al imaginarului, Marc Venet identifică doi principali termeni operaționali: istoria-sursa – semnificantul, informația; și diegeza – conținutul narativ, universul fictiv (inclusiv deciziile, credințele, supozițiile regizorului), nuanțele. Nu doar filmele sunt supuse acestei împărțiri, chiar în relatările anticilor există o proporție semnificativă de imaginar. Documentele au fost scrise, la un moment dat, de către persoană care, la rândul ei, se afla angrenată într-un sistem social. Relatările despre popoare aflate la marginea lumii cunoscute de ei îi pun în postura de regizori ai unei lumi cvasi-fantastice. Pentru ei, barbarii pot fi deopotrivă asceți și desfrânați sau nechibzuiți și viteji. Proiecțiilor autorilor antici sunt împinse mai departe de cineaștii moderni. Astfel, moartea ritualică a fiului lui Decebal, prezentată în Dacii, face apel la informațiile privind religia geților întâlnite la Herodot (c.484-c. 425 î.Hr.): trimiterea la Zamolxe a celui mai curat dintre tineri prin aruncarea în 3 sulițe - detalii care nu știm dacă se mai aplicau în timpul lui Decebal (87-106 d.Hr).
Legendele și faptele eroice, amplificate în cele trei pelicule

Toate cele trei filme amintite mai sus se vor a fi artistice. Din acest motiv, spectatorul ar trebui să știe căadevărul istoric capătă o valență mai degrabă secundară. În afară de cei doi termeni, istoria și diegeza, materia filmului este completată de expresia care definește mediul propriu-zis (imagini, cuvinte, zgomote, muzică). Povestea filmului este locul întâlnirii și subtilei asociații între conținut și expresie. Ceea ce se observă la peliculele analizate este că diegeza – universul fictiv – și expresia artistică ocupă o pondere importantă în însuși conținutul povestirii, având adesea o pondere mai mare decât cea ocupată de informația propriu-zisă. Compoziția filmului arată că 2/3 din natura sa aparține imaginarului; prezentul se amestecă în film cu istoria. Până și faptul că imaginile sunt create într-un alt loc și context decât s-au petrecut în realitate conduce la ideea că filmul creează, în primul rând, o lume a sa, despre o lume existentă.

Pentru pelicula Burebista, sursele sunt în principal Geografia lui Strabon, Getica lui Iordanes și inscripția de la Dionysiopolis, în vreme ce pentru evenimentele din Dacii și Columna se găsesc informații la Iuvenal – Satire, Criton – Getice, Dio Cassius – Istoria Romana, Iordanes – Getica (despre evenimentele legate de generalul Fuscus), dar și la monumentul de la Tropaeum Traiani (Adamclisi) și la Columna lui Traian din Forul de la Roma. Totuși, se culeg informații despre daco-geți și din alte surse, surse despre care nu știm dacă mai erau valabile în secolul lui Decebal și al lui Burebista.

Continuarea pe historia.ro.