O echipă de cercetători de la o universitate din vestul Japoniei a dezvoltat o mască ce strălucește atunci când este expusă la lumină ultravioletă, în cazul în care conține urme de coronavirus, folosind anticorpi extrași din ouă de struț.
Echipa de la Universitatea din Kyoto, condusă de președintele instituției, Yasuhiro Tsukamoto, în vârstă de 52 de ani, speră că măștile vor oferi utilizatorilor o modalitate mai ușoară de a se testa dacă au contractat virusul, relatează The Mainichi.
Cercetările continuă, iar echipa și-a propus să obțină aprobarea guvernului pentru a pune în vânzare măștile cu pricina începând de anul viitor.
Struții sunt capabili să producă mai multe tipuri diferite de anticorpi sau proteine care neutralizează entitățile străine din organism.
În februarie anul trecut, echipa a injectat o formă inactivă și nepericuloasă de coronavirus la femele de struț, extrăgând apoi cu succes o cantitate mare de anticorpi din ouăle pe care acestea le-au depus.
Echipa de cercetători a dezvoltat apoi un filtru special care este plasat în interiorul măștii. Filtrul poate fi scos și pulverizat cu un colorant fluorescent care conține anticorpi de coronavirus de la ouăle de struț. Dacă virusul este prezent, filtrul va străluci atunci când este plasat sub lumină ultravioletă.
Echipa de cercetători a efectuat experimente timp de 10 zile în rândul a 32 de persoane infectate cu COVID-19 și a descoperit că toate măștile pe care acestea le purtau străluceau sub lumina UV, care s-a estompat odată cu trecerea timpului, iar încărcătura lor virală a scăzut.
Echipa condusă de Tsukamoto intenționează să extindă experimentul la 150 de participanți. Președintele universității a descoperit că era chiar el pozitiv la COVID-19 după ce a purtat una dintre măștile experimentale și a constatat că strălucea atunci când a fost verificată.
"Putem produce în masă anticorpi de la struți la un cost redus. În viitor, vreau să transform această descoperire într-un kit de testare ușor pe care oricine îl poate folosi", a spus Tsukamoto.