Daily Mail: Mulți dintre imigranții români și bulgari expulzați revin în Marea Britanie

Sunday, 27 July 2014, 16:49 Sursă: AGERPRES

Biletele pentru trimiterea celor 200 de imigranți, în cea mai mare parte cerșetori, înapoi în România și Bulgaria au fost plătite de Ministerul de Interne britanic. Măsura a fost luată în urma înăspririi poziției premierului David Cameron împotriva cetățenilor din țări din UE care cerșesc sau dorm pe străzi în Marea Britanie, comentează Daily Mail într-un articol apărut duminică pe pagina sa de internet.

Publicația britanică scrie că există informații că cerșetorii din România care au fost expulzați din Marea Britanie revin în regat folosind alte nume. Un ofițer de poliție care acționează în Marble Arch din Londra, zonă recunoscută, alături de Park Lane, pentru imigranții cerșetori, a declarat, sub protecția anonimatului, că poliția a obținut informații că persoanele expulzate primesc o carte de identitate sub un alt nume, deși numărul de identificare rămâne același. "Acum trebuie să verificăm și numărul, și numele", a spus el.

Jack Gordon, reprezentant al poliției din Hyde Park, a declarat la rândul său că este la curent cu informațiile că cetățenii români expulzați se întorc după doar câteva săptămâni. "Unii dintre ei au primit interdicție de a intra în țară, însă se întorc cu identități false. Este o risipă de bani. Trebuie să avem un regim al frontierelor care să fie eficient și efectiv și care să nu le permită acestor oameni să revină", a spus el.

Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL