Actual· 3 min citire

Aproape jumătate dintre consilierii locali din Popești-Leordeni au respins încetarea propriilor mandate - ANI îi acuză de conflict de interese

Aproape jumătate dintre consilierii locali din Popești-Leordeni au respins încetarea propriilor mandate - ANI îi acuză de conflict de interese

Aproape jumătate dintre consilierii locali din Popești-Leordeni au respins încetarea propriilor mandate - ANI îi acuză de conflict de interese

Publicat28 dec. 2022, 10:29
Actualizat28 dec. 2022, 10:31

Aproape jumătate dintre consilierii locali din Popești Leordeni sunt acuzați de conflict de interese de Agenția Națională de Integritate (ANI). Este vorba de 8 aleși locali, din 19, care au votat împotriva încetării propriilor mandate în Consiliul local al orașului din județul Ilfov.

Agenția Națională de Integritate (ANI) acuză opt aleși locali din cadrul Consiliului Local Popești - Leordeni de conflict de interese administrativ după ce au participat la votul în urma căruia a fost respinsă hotărârea prin care ar fi urmat să le înceteze mandatele.

Agenția Națională de Integritate a anunțat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 8 aleși locali din cadrul C.L. al Orașului Popești-Leordeni, Jud. Ilfov, după cum urmează: ION ALEXANDRU, STAN FLORIN-RADU-VIRGIL, ȘERBAN IONUȚ, MITRAN CONSTANTIN, ONCUȚĂ ELENA, TÂRȚĂU VALERIU-MARIAN, CAZACU SILVIU și LORIN NICOLAE-IONUȚ.

„În calitate de consilieri locali, persoanele evaluate au participat la adoptarea Hotărârii C.L. din data de 28 septembrie 2021 privind respingerea Proiectului de hotărâre din data de 23 septembrie 2021 cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali, aceștia având un interes personal în problema supusă dezbaterii, deoarece se aflau pe lista celor 8 consilieri locali ale căror mandate au fost declarate încetate de drept.

Persoanele evaluate au încălcat astfel următoarele prevederi legale:

-   art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.";

-   art. 77, alin. (1) Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.";

-   art. 228, alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia „Regimul general aplicabil conflictului de interese pentru aleșii locali. (1) Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine (...). (2) În exercitarea funcției, consilierul local sau consilierul județean aflat în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) are obligația să anunțe la începutul ședinței consiliului local, respectiv a consiliului județean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunț care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței.;

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (...) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese  (...) constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (...)".

„Persoana (...) față de care s-a constatat existența conflictului de interese  (...) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului", se arată în comunicatul ANI.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News