Adrian Vasilescu: Suntem în faţa unui risc sistemic major. Creditarea este în pericol

Wednesday, 13 April 2016, 17:28 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Adrian Vasilescu a explicat că în România există un deficit de locuinţe de peste 1 milion, în condiţiile în care 90% din populaţia ţării deţine o casă în proprietate.

"Spre deosebire de alte ţări în care creditul a curs în mod normal, la noi din totalul persoanelor care au luat un credit în perioada 2003-2016, doar 4% au luat împrumuturi pentru case", a precizat reprezentantul BNR.

Conform acestuia, în condiţiile adoptării Legii dării în plată, avansul pentru un credit imobiliar ar ajunge la 38-45%.

"Nicio ţară nu s-a dezvoltat fără împrumuturi la bănci, nu putem facem locuinţe fara credit", a mai explicat Adrian Vasilescu.

Legea dării în plată a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor cu o majoritate de 207 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.

Oficialul BNR a mai explicat că legea este neclară şi interpretabilă. "Nu s-a mai ţinut cont de ideea ininţială: de a-i susţine pe cei care nu îşi mai permit să plătească creditul", a mai explicat acesta.

 


Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: ECONOMIE