Situația incredibilă după JO 2016: un sportiv medaliat riscă să fie ucis la revenirea în țara sa

 

Maratonistul Feyisa Lilesa, câştigător al argintului olimpic, şi-a arătat la finalul cursei de la Rio solidaritatea faţă de protestatarii ucişi în Etiopia, el menţionând că este posibil să fie omorât la întoarcerea în ţară din cauza gestului său şi că dacă nu va fi ucis va fi încarcerat, scrie latimes.com.

Lilesa şi-a încrucişat braţele deasupra capului în semn de X la finalul maratonului.

El şi-a explicat gestul în conferinţa de presă de după maraton, spunând că a fost un protest faţă de uciderea unui număr mare de manifestanţi din mişcarea de rezistenţă din regiunea Oromia. "Guvernul ne omoară semenii", a adăugat sportivul, potrivit News.ro.

Întrebat care ar putea fi consecinţele protestului său, Lilesa a răspuns: "Poate voi fi omorât... dacă nu voi fi omorât, mă vor încarcera".

La maratonul de la JO, medalia de aur a fost câştigată de Eliud Kipchoge (Kenya) în 2:08.44 ore. Etiopianul Feyisa Lilesa a încheiat cursa în 2:09.54.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?