Serena Williams a fost eliminată la Indian Wells! Cale liberă pentru Simona Halep

Veste mare pentru Simona Halep. Fostul lider mondial Serena Williams a fost eliminată fără drept de apel în optimile Indian Wells, chiar de sora ei, Venus.



Simona Halep are cale liberă pentru a se impune la Indian Wells, după Serena Williams a plecat acasă. Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, revenită în competiţie după o pauză de 14 luni, a fost învinsă în două seturi, 6-3, 6-4, de sora sa mai mare, Venus Williams, într-o partidă din turul al treilea al turneului WTA de la Indian Wells (SUA), disputată luni.

Aceasta a fost al 29-lea duel dintre surorile Williams şi al 12-lea câştigat de Venus, celelalte 17 întâlniri încheindu-se cu victoria Serenei, potrivit Agerpres.

Venus Williams (37 ani), ocupanta locului 8 mondial, care nu o mai învinsese pe sora sa din 2014, s-a impus după o oră şi 27 minute de joc, calificându-se în optimile de finală ale competiţiei californiene, unde o va avea ca adversară pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 21, care a trecut cu 6-3, 6-3, de germanca Julia Goerges (nr.12).

Serena Williams (36 ani), fostă numărul unu mondial, nu mai evoluase într-o competiţie oficială din circuitul WTA din ianuarie 2017, când reuşise să îşi treacă în palmares al 23-lea său titlu de Mare Şlem, după succesul de la Australian Open. Ea a adus pe lume o fetiţă, Alexis Olympia, în luna septembrie, rodul relaţiei cu omul de afaceri Alexis Ohanian, co-fondatorul reţelei Reddit.

"Nu a fost un meci uşor, însă este bine să dispuţi meciuri de o astfel de intensitate, chiar dacă nu joc la nivelul la care îmi doresc. Deşi nu am mai jucat de peste un an, sunt dezamăgită că am pierdut. Nu aş fi jucătoarea care sunt dacă aş spune altceva. Mă aşteaptă încă multă muncă, însă ştiu că pot să reuşesc", a declarat Serena Williams după meciul cu sora sa.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?