Seism 2018, la final. Arafat: "Nu a fost un exerciţiu ca să ne arătăm muşchii"

 

Exerciţiul Seism 2018, desfăşurat timp de cinci zile în România, a fost "o investiţie în viitor, o investiţie în pregătire", a declarat miercuri şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, la finalul evenimentului.



"A fost o investiţie. A fost o investiţie în viitor, o investiţie în pregătire pentru noi toţi", a precizat Arafat.

El a vorbit despre colaborarea forţelor române de intervenţie în situaţii de urgenţă cu omologi din alte ţări.

"Pentru prima dată s-au făcut evacuări militare reale, cu avioane care sunt venite din alte state, pe lângă ce am făcut cu Forţele Aeriene Române în interiorul României. Ultimele două misiuni au fost chiar în noaptea asta şi a fost o testare chiar foarte dură", a afirmat şeful DSU.

Raed Arafat a făcut şi o evaluare a exerciţiului: "Chiar dacă nu a fost perfect, a fost extraordinar de bine. Am identificat unele lucruri de îmbunătăţit, dar ce s-a făcut a fost fără precedent. Toate aceste lucruri, dacă ne-au arătat un aspect, este cum putem să lucrăm împreună şi cum trebuie să o facem".

Şeful DSU a precizat că exerciţiul a fost "foarte util, a fost o investiţie foarte bine justificată". "Suntem un pic mai bine pregătiţi ca înainte de exerciţiu. Asta spun sigur, că am făcut câţiva paşi înainte, fără nicio îndoială. Nu a fost un exerciţiu să ne arătăm muşchii sau să ne lăudăm la sfârşit, a fost un exerciţiu în care, într-adevăr, am muncit cu toţii", a subliniat el.

Întrebat despre modul în care starea infrastructurii a influenţat exerciţiul, el a spus că acest aspect "face ca timpul de reacţie să fie mai încet".

"Nu este nicio concluzie ciudată. Dacă vin pe şosele care nu sunt autostrăzi, cu convoaie de maşini de intervenţie, nu vei veni în 5 ore, vei veni în 8 sau în 10. Această discuţie este un aspect evident", a afirmat el.

Totodată, în urma exerciţiului, Arafat a spus că autorităţile au identificat o bază unde ar putea adăposti eventualii sinistraţi - Arena Naţională -, care poate primi până la 20.000 de persoane.

În urma evaluării de către partea română şi partenerii internaţionali, a punctat Raed Arafat, se pot face schimbări la nivel legislativ sau la nivel intern. Şeful DSU a spus că eroarea umană nu face obiectul evaluării exerciţiului. "Noi nu vrem să arătăm 'tu ai greşit'", a subliniat el.

Exerciţiul naţional "Seism 2018", care a constat în punerea în aplicare a Concepţiei naţionale de răspuns post-seism, a fost declanşat sâmbătă, la ora 9,00. Exerciţiul s-a derulat pe parcursul a cinci zile şi, conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter. Cutremurul a avut epicentrul în zona seismică Vrancea şi a afectat cel mai mult municipiul Bucureşti. Potrivit respectivului scenariu, în urma seismului, peste 4.500 de persoane au fost găsite decedate, peste 8.500 rănite şi peste 800 dispărute. La Ciolpani a fost activat Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei. 

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?