Romania, dezastru la gimnastică. SUA este campioană mondială!

 

Echipa feminină a SUA, cu vedeta Simone Biles în rândurile sale, a obţinut medalia de aur, marţi, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Doha (Qatar), cu un total de 171,629 puncte.



La prima sa competiţie internaţională după Jocurile Olimpice 2016 de la Rio, Simone Biles, care are 21 de ani, şi-a trecut în palmares marţi al unsprezecelea său titlu mondial.

Echipa americană, alcătuită din Simone Biles, Grace McCallum, Morgan Hurd, Riley McCusker şi Kara Eaker, a fost urmată la mare distanţă de echipa Rusiei (Lilia Ahaimova, Irina Alekseeva, Anghelina Melnikova, Alia Mustafina şi Anghelina Simakova), care a adunat 162,863 puncte. Locul 3 i-a revenit Chinei (Chen Yile, Liu Tingting, Liu Jinru, Luo Huan, Zhang Jin), cu 162,396 puncte, conform Agerpres.

Aceste trei echipe s-au calificat la JO 2020 de la Tokyo. Americanca Grace McCallum a împlinit chiar marţi 16 ani.

Calificată în finala de la individual compus şi în cele patru finale individuale pe aparate, Biles a impresionat din nou marţi, când a izbutit al treilea său titlu în proba pe echipe după cele din 2014 şi 2015. Biles a fost notată marţi cu 15,500 la sărituri, 14,886 la paralele, 13,733 la bârnă şi 14,786 la sol. Ea ar putea deveni joi prima gimnastă de patru ori campioană mondială la individual compus.

Aşa cum s-a anunţat duminică, echipa României a ocupat locul 13 în calificările feminine din cadrul Mondialelor la Doha (Qatar), cu 153,763 puncte.

Singura gimnastă română calificată într-o finală este Denisa Golgotă, care va evolua joi în lupta pentru medalii la individual compus, după ce s-a clasat pe 19 în calificări.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?