Regizorul Emir Kusturica şi actorul Kevin Costner vor concerta la Arad pe o scenă adusă din Ungaria

 
Foto: www.thecinemasource.com
Foto: www.thecinemasource.com
Scena pe care vor concerta regizorul bosniac Emir Kusturica şi actorul american Kevin Costner la Arad, în cadrul Festivalului Internaţional de Film din România Ro-IFF a fost adusă din Ungaria, deoarece organizatorii nu au reuşit să găsească una în ţară care să fie pe placul unuia dintre artişti.

Organizatorii au spus că nici o firmă de profil din România nu dispune de o scenă cu toate dotările tehnice menţionate în contractul încheiat cu Kevin Costner.

"Nici o firmă românească organizatoare de concerte nu a putut să ne pună la dispoziţie toate echipamentele scenice care au fost cerute. În contractul semnat cu Kevin Costner sunt menţionate până şi şuruburile care trebuie folosite la scenă, precum şi poziţiile reflectoarelor. Astfel, am fost nevoiţi să aducem scena cu toate echipamentele din Ungaria. Pe această scenă vor concerta cei doi artişti“, a declarat Ovidiu Balint, directorul Casei de Cultură a Municipiului Arad, unul dintre organizatorii festivalului.

Cei care se ocupă de organizarea concertelor lui Emir Kusturica şi Kevin Costner la Arad au mai spus că artiştii nu au avut pretenţii deosebite în afara scenei. Astfel, Kevin Costner a cerut chipsuri, pâine integrală, apă minerală, apă plată, coca-cola, conexiune la internet lângă scena pe care va concerta, vin cabernet savignon şi fructe. Organizatorii au mai spus că şi pretenţiile lui Kusturica în afara scenei sunt „modeste“.


Pentru concertele susţinute la Arad, Emir Kusturica, va încasa un onorariu de aproximativ 35.000 de euro, iar Kevin Costner va primi 80.000 de dolari.

Ovidiu Balint a mai menţionat că printre cei care vor urmări cele două spectacole sunt şi cetăţeni din Ungaria şi Japonia. "Un japonez care va veni cu un grup de prieteni special pentru Kevin Costner ne-a solicitat ajutorul pentru a-şi găsi cazare în Arad”, a afirmat Balint.

Festivalul Internaţional de Film din România Ro-IFF se va desfăşura la Arad, în perioada 26 septembrie - 4 octombrie. Emir Kusturica, împreună cu No Smoking Orchestra, va susţine un concert la data de 26 septembrie la Sala Polivalentă din Arad, iar actorul american Kevin Costner, alături de formaţia de country rock Modern West, va concerta în 3 octombrie, la Ştrandul „Neptun“ din Arad.

Festivalul Internaţional de Film din România Ro-IFF este organizat de Fundaţia Artis în parteneriat cu Casa de Cultură din Arad, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Arad.

"Katalin Varga", "Constantin şi Elena" şi "De unică folosinţă" sunt câteva dintre peliculele româneşti care vor concura în competiţia principală a Festivalului Internaţional de Film din România, în perioada 26 septembrie – 4 octombrie, la Arad.

Programul regional "CineBlackSea", care din acest an va deveni secţiunea principală, se adresează cineaştilor din ţările bazinului Mării Negre şi va prezenta lungmetraje, scurtmetraje şi documentare din Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Turcia, Grecia şi Romania.

Rivalii coproducţiei anglo-română-ungară "Katalin Varga", premiată anul acesta cu un Urs de Argint la Festivalul de la Berlin, sunt pelicula regizorului turc Özcan Alper, "Toamna" (Autumn), coproducţia Turcia/Franţa/Germania/Belgia, "Lapte" (Milk), filmul regizat de georgianul George Ovashvili, "Celălalt mal" (The Other Bank), pelicula rusă a lui Andrei Khrzanovski, "O călătorie sentimentală în patria mamă" (Room and a half), producţia armeană în regia lui Harutyun Khachatryan, "Graniţa" (Border), filmul din Azerbaidjan regizat de Elchin Musaoglu, "A 40-a uşă" (The 40th Door), şi pelicula realizată în Armenia de Nariné Mkrtchyan şi Arsen Azatyan, "Reîntoarcerea fiului risipitor" (The Return of the Prodigal Son).

Alături de "Nunta lui Oli", de Tudor Jurgiu, şi "De unică folosinţă", în regia lui Alex Gherman, la secţiunea scurtmetraje vor mai concura alte şapte pelicule în vreme ce, la documentare, pe lângă “Constantin şi Elena”, vor participa încă 13 filme.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?