Șase bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune, Tu-22M3, au lovit ținte ale organizației jihadiste Statul Islamic în provincia siriană Deir al-Zor, au anunțat oficiali de la Moscova, duminică.
O organizație nonguvernamentală care monitorizează situația din Siria spune acum însă că raidul a ucis 53 de civili, inclusiv 21 de copii.
Inițial, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului precizase că 34 de civili ar fi fost uciși.
”Bilanțul a crescut după îndepărtarea ruinelor, după o zi lungă de căutări”, a declarat un reprezentant al organizației, Rami Abdel Rahman.
Provincia Deir al-Zour este una dintre ultimele regiuni în care Statul Islamic mai ocupă teritorii.
Rusia este un aliat cheie al regimului de la Damasc în lungul conflict civil care a devastat țara.