PSD: Reînscrierea Elenei Băsescu în PD-L ar putea determina contestarea mandatului acesteia la Comisia de validare a PE

foto: NewsIN
Anunţul revenirii Elenei Băsescu în PD-L a provocat reacţii în tabăra PSD. Social-democraţii atrag atenţia că acest lucur ar putea determina o contestare a mandatului acesteia la Comisia de validare a Parlamentului European, în condiţiile în care legea nu interzice unui candidat indepedent să adere la o formaţiune politică internă după ce a obţinut mandatul de europarlamentar.

"I-as recomanda Partidului Democrat Liberal care trebuie să-i valideze înscrierea în partid (n.r. Elenei Băsescu) s-o amâne până când depune jurământul domnişoara Elena Băsescu, după care poate s-o primească în partid. Bănuiesc că asta e ţinta lor, să ne spună că mere şi cu pere şi cu castraveţi şi cu două capre este egal cu votul Partidului Social Democrat", a declarat Valeriu Zgonea.

"Traian Băsescu a făcut un experiment odios, punându-şi fiica să candideze pentru a-şi verifica brand-ul", a spus europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, care a obţinut un nou mandat la scrutinul de duminică. "Nu e niciun fel de surpriză că a jucat (Elena Băsescu, n.r.) rolul independentului pentru a smulge, într-un mod discutabil, voturile unor români care au crezut în ipoteza că ar fi independentă", consideră Victor Boştinaru.

Zgonea a mai spus că, în cazul în care Elena Băsescu şi-ar pierde mandatul, locul liber în PE va fi redistribuit, iar PSD, fiind partidul cu al doilea rest de voturi primite pentru redistribuire, ar putea primi acest mandat.

Zgonea a subliniat faptul că PSD nu va contesta mandatul Elenei Băsescu din "respect pentru democraţie". "Este un mandat românesc şi nu vrem să răpim unui tânăr, care l-a câştigat, cum l-a câştigat, dreptul de a fi membru în PE", a mai declarat Valeriu Zgonea.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?