Programul Prima casă a împlinit o lună

Foto: Realitatea TV
Foto: Realitatea TV

La începutul lunii iulie a fost acordat primul credit, iar acum numărul dosarelor aprobate a ajus la aproape 400. Nu este mult, crede preşedintele Fondului de garantare, instituţie care se ocupă cu aprobarea dosarelor trimise de bănci. Acesta mai spune că totuşi, într-un an de zile, toate fondurile puse la dispoziţie de stat ar putea fi epuizate!