Nu vă grăbiţi cu garderoba de toamnă! Prognoza meteo pentru weekend

 

Vremea va fi în general frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-vestul şi sudul extrem al ţării, precum si la munte, dar numai izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est. Dimineaţa, în zonele depresionare, vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, vremea se va menține cu mult mai caldă decât ar fi normal la această data, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va suflă slab și moderat.

La mare, vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru această data. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi între 27 și 29 de grade, iar temperatura apei mării va fi de 23...24 de grade.


La munte, vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiază când izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane înalte. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent. Dimineața și noaptea pe văi și în depresiuni vor fi condiții de ceată.


Sâmbătă
Cerul va fi temporar noros în jumătatea de sud-vest a tării unde, mai ales seara și noaptea, pe arii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată.
În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu innorări temporar accentuate în special după-amiază la munte, precum și în zonă litoralului, unde izolat se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va avea ușoare intensificări pe parcursul zilei în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și la munte, dar și în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în Deltă și 33 de grade în zonele de câmpie.


În Capitală, vremea se va menține caldă pentru acestă perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele innorări seara și în cursul nopții, când trecător este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în orele amiezii. Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade.

Duminică
Deși valorile termice diurne vor marca o scădere usoară fată de ziua anterioară, vremea va rămane caldă pentru acestă dată din an în majoritatea zonelor, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere.

Îndeosebi ziua, vor fi innorări temporar accentuate în jumătatea de sud-vest a tării, iar după-amiază și seara și în zona montană unde local vor fi averse și descărcări electrice.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spații restrânse, mai ales în a doua parte a zilei, cu precădere în nord-vest, în centru și în zona litoralului.
 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?