Procurorul DNA din dosarul lui Ponta: Copy-paste și în privința greșelilor de ortografie

 

Site-ul "Lumea Justiției" a publicat procesul-verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect în cazul lui premierului Victor Ponta, semnat de procurorul DNA Jean Uncheșelu. Procurorul precizează că cele 16 înscrisuri oficiale au fost făcute prin metoda ”copy-paste”, fiind inlcuse și greșelile de ortografie. 

Jean Uncheșelu mai arată că Ponta s-ar fi înțeles cu Șova să întocmească rapoartele de activitate, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția. Procurorul arată că specializarea juridică a lui Ponta era dretul penal, iar asistența juridică trebuia dată doar în acest domeniu.

“Astfel, s-au întocmit în fals prin metoda copy-paste 16 înscrisuri corespunzătoare fiecărei luni în intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008, folosindu-se ca model înscrisurile privind activitatea desfășurată pentru clientul MGA Mizil de avocații Iacob Mihai Bogdan, Enache Mădălin, Popa Alina Nicoleta și Constantin Marius Eduard din cadrul SCA „Șova și Asociații”(...) Activitățile pretins a fi efectuate de Ponta Victor Viorel menționate de acesta în rapoarte sunt copia fidelă, literalmente, inclusiv în privința greșelilor de ortografie, a activităților efectuate de cei patru avocați pentru clientul MFA Mizil”,  se arată în referatul DNA, scrie evz.ro. 

Conform DNA, Victor Ponta este urmărit penal în dosarul Turceni — Rovinari pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în calitate de avocat, (reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel").

Faptele reținute de anchetatori ar avea legătură cu faptul că Ponta ar fi beneficiat de o parte însemnată din sumele obținute de către SCA "Șova și Asociații" de la complexurile energetice Turceni și Rovinari, deși nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare dintre cele două case de avocatură.

În același dosar, procurorii susțin că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale). Faptele ar avea legătură cu funcția de prim-ministru.

Potrivit DNA, el este acuzat că l-a desemnat pe Dan Șova ca ministru pentru Relația cu Parlamentul, ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine și ministru al Transporturilor, în condițiile în care premierul ar fi beneficiat în trecut de foloase din partea acestuia și de dreptul de folosință gratuită a unui autoturism.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?