Procurorii din Tg. Mureş cercetează decesul unei femei care a murit în spital după o operaţie

 
Foto: nytimes.com
Foto: nytimes.com
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a demarat cercetările într-un dosar referitor la moartea unei femei de 47 de ani, la secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, care fusese supusă unei intervenţii chirurgicale la gleznă, de unde i s-a extras o tijă metalică.

Procurorii au fost sesizaţi de familie, care acuză că aceasta ar fi fost infectată în timpul unei operaţiei, iar medicii au cerut şi ei o anchetă Parchetului pentru a înlătura orice suspiciune. Conducerea spitalului susţine că, în urma analizelor, ipoteza infectării în spital este exclusă.

"Intervenţia chirurgicală de înlăturare a materialului de osteosinteză (tijă medicală) la nivelul gleznei, a durat 12 minute. Starea pacientei după efectuarea intervenţiei era bună. Pacienta era conştientă, chiar a solicitat externarea în data de 10.01.2009.  La 24 de ore însă starea sănătăţii acesteia s-a degradat inexplicabil. Aceasta a fost transferată la Clinica ATI din cadrul SCJU Târgu Mureş, unde după alte 48 de ore a fost constatat decesul", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Dragoş Bardoşi. Potrivit acestuia, duminică s-a dispus o anchetă epidemiologică preliminară la Blocul Operator din Clinica de Ortopedie, unde a fost operată Tatiana Ciobanu.


"Rezultatele aceste anchete exclud posibilitatea ca degradarea stării sănătăţii pacientei să fi fost provocată de o infecţie nozocomială. Au fost prelevate probe de laborator de sterilitate şi apă sterilă. În aceeşi zi în care pacienta a fost supusă intervenţiei chirurgicale, în acelşai Bloc Operator al Clinicii de Ortopedie au fost efectuate alte opt intervenţii chirurgicale, iar instrumentarul utilizat provenea din aceeaşi şarjă de sterilzare. Niciunul dintre pacienţii operaţi atunci nu prezintă semne şi simptome ca urmare a unor posibile infecţii", a precizat purtătorul de cuvânt.

Conform definiţiei clinice de caz, din legislaţia în vigoare, infecţia nozocomială este o infecţie contactată în spital, care apare la peste 48 de ore de la o intervenţie invazivă, iar în cazul unei intervenţii chirurgicale, cum este şi cazul de faţă, infecţia apare în 30 de zile de la intervenţie.

În urma autopsiei medico-legale  solicitate de medicul curant ortoped, au fost formulate concluzii referitoare la decesul femeii: moartea pacientei de 47 de ani a fost neviolentă; moartea a fost cauzată de un stop cardio-respirator apărut pe fondul unei insuficienţe hepato - renale de etiologie neprecizată apărută după o intervenţie chirurgicală. "Din  discuţiile cu medicii specialişti a reieşit faptul că această insuficienţă hepato - renală poate fi rezultatul medicaţiei pe care pacienta şi-o administrase înainte de internarea în spital. Menţionăm faptul că aceasta, înainte cu şase săptămâni de internarea în spital pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, a folosit preparate medicamentoase pentru scăderea în greutate", a declarat Dragoş Bardoşi.

Sora pacientei, Tamara, s-a declarat indignată de această ipoteză. Ea spune că sora ei a luat pastile de slăbit, dar în vară, şi că acestea nu au legătură cu cauzele morţii.

Tatiana Ciobanu a fost înmormântată miercuri, la Târgu Mureş.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?