Presupusa asasinare a unui jurnalist saudit critic declanșează o furtună internațională

Londra avertizează autorităţile de la Riyadh asupra riscurilor la care se expun ca urmare a scandalului declanşat de dispariţia unui jurnalist saudit. Jamal Khashoggi, în vârstă de 59 de ani, a dispărut pe 2 octombrie, după ce jurnalistul a intrat în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul. Se bănuieşte că Riyadhul l-ar fi asasinat pe editorialist. Editorialistul era exilat în Statele Unite din 2017, notează RFI Romania.



Dosarul dispariţiei editorialistului Washington Post şi disidentului saudit Jamal Khashoggi, este urmărit îndeaproape de cancelariile occidentale.

Responsabili turci citaţi de France Presse declară că jurnalistul a intrat în consulat pentru a obţine un document necesar pentru a se căsători cu logodnica sa tucă. El a fost aşteptat în van în faţa consulatului de către logodnică, omul nu a mai ieşit.

Riyadhul a negat orice implicare în dispariţia lui.

Autorităţile turce vorbesc acum despre o operaţiune de comando orchestrată de Riyadh care s-ar fi ocupat de lichidarea jurnalistului. Acuzaţiile au tot câştigat în consistenţă pe măsură ce informaţii din dosar ajung în presă.

Elementele care incriminează Riyadhul nu sunt încă toate probate, dar sunt tulburătoare, observă Le Monde.

Ancheta derulată de poliţia turcă a permis identificarea a 15 persoane care s-ar fi deplasat la Riyadh pentru a se ocupa de acest jurnalist.

Este vorba de ofiţeri ai forţelor speciale saudite, presupuşi membri din garda de securitate apropiată de Mohammed Ben Salman, un medic legist, şeful unui serviciu din ministerul de Interne al Arabiei Saudite.

Înregistrările camerelor de luat vederi, difuzate miercuri 10 octombrie de televiziunea turcă au permis refacerea traseelor realizate în oraş, în ziua fatidică de 2 octombrie. Acestă echipă a trecut pe la consulat, oamenii au ajuns cu puţin timp înainte de sosirea disidentului saudit.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cere Arabiei Saudite să prezinte imaginile de supraveghere din interiorul consulatului pentru a dovedi că Jamal Khashoggi chiar a ieşit din instituţie şi a avertizat că Turcia nu poate păstra tăcerea.

New York Times citează înalţi responsabili turci care declară că sunt siguri că persoane de prim rang de la curtea regală saudită au dat un ordin să dispară fizic corpul lui Jamal Khashoggi.

Ce s-a întâmplat se aseamănă cu Pulp Fiction, dezvăluie un responsabil turc, sub protecţia anonimatului, pentru New York Times, referindu-se la filmul cineastului american Quentin Tarantino în care doi criminali trebuie să se debaraseze de un cadavru.

Londra a cerut joi explicaţii autorităţilor de la Riyadh. «Dacă acuzaţiile sunt adevărate, vor exista grave consecinţe deoarece amiciţia şi parteneriatele noastre sunt bazate pe valori comune», a declarat pentru France Presse Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe.

Diplomaţia franceză a solicitat pe 8 octombrie, printr-un comunicat, ca situaţia să fie clarificată « cât mai repede posibil ». Publicaţia Le Monde notează într-un editorial că în comunicat nu se spune nimic despre Riyadh, un aliat al Parisului şi unul dintre marii clienţi ai industriei franceze de armament.

Pe 10 octombrie a intervenit şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, tardiv - comentează Le Monde. Casa Albă a anunţat că mai mulţi responsabili americani au avut convorbiri cu prinţul moştenitor Mohammed Ben Salman, pentru a clarifica situaţia. Este vorba de secretarul american de Stat, Mike Pompeo, consilierul în probleme de securitate naţională John Bolton dar şi consilierul Jared Kushner, ginerele lui Trump. Din Biroul Oval, preşedintele Donald Trump anunţa miercuri că este în contact cu logodnica jurnalistului şi că ar dori să o aducă la Casa Albă:

"Lumea l-a văzut intrând dar nu şi ieşind astfel că ne vom uita în detaliu asupra acestor aspecte. Este un lucru teribil. Nu putem lăsa aşa ceva să se întâmple reporterilor şi nimănui. Nu ne place ceea ce vedem. În momentul de faţă toată lumea spune că nu are nimic de a face cu cele întâmplate. Autorităţile din Turcia lucrează la acest dosar şi rămâne să vedem ce se va întampla".

Publicaţia franceză Le Monde este de părere că marile capitale europene ar trebui să ceară Riyadhului, care susţine că jurnalistul a părăsit consulatul, să prezinte imaginile de pe camerele de supraveghere din consulat. Instituţia susţine că circuitul video nu funcţiona în acel moment.

Si tot comunitatea internaţională ar trebui să îl ajute pe preşedintele turc să îşi ţină promisiunea de a face lumină în această dispariţie, cu preţul unei crize diplomatice cu Arabia Saudită şi cu omul forte Mohammed Ben Salman care îşi joacă în acest moment viitorul politic, după cum consideră Le Monde.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?