PONTA SCAPĂ DE DOSAR PENAL. Guşă: Cadou pe care acest favorizat al sistemului îl mai primeşte o dată

 
PONTA SCAPĂ DE DOSAR PENAL. Guşă: Cadou pe care acest favorizat al sistemului îl mai primeşte o dată
PONTA SCAPĂ DE DOSAR PENAL. Guşă: Cadou pe care acest favorizat al sistemului îl mai primeşte o dată

Consultantul politic Cozmin Guşă a comentat, la Realitatea TV, decizia ÎCCJ conform căreia Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat. ÎCCJ a respins cererea de redeschidere a dosarului.

"E ca un mulţumesc scurt, foarte profund, foarte dens al unui sistem care l-a protejat tot timpul pe Victor Ponta şi astăzi îl mai protejează încă o dată, în speranţa acestui sistem din România că Victor Ponta ar putea să fie un lider care să şi încerce să facă ceva pentru ţară, nu numai pentru sine însuşi sau pentru cei din jurul său. Eu îmi permit să comentez deciziile justiţiei pentru că sunt liber, derobat de anumite obligaţii care revin unei funcţii de premier sau de preşedinte de ţară. Interpretez ca pe un cadou pe care acest favorizat al sistemului din România, pe numele său Victor Ponta, un om tânăr şi inteligent, îl mai primeşte o dată. El astăzi a primit un cadou foarte mare la care poate nu se aştepta", a spus Guşă.

"Victor Ponta nu merită în niciun caz blamat că nu ar fi competent, cel puţin pe subiectul Curţii Penale Internaţionale sau pe alte subiecte era mai mult decât competent. În felul acesta a cucerit simpatia sistemului de putere din România care astăzi îi mai acordă o şansă. Îl pune în postura să fie un premier uscat şi curat de la care se aşteaptă să facă lucruri bune şi pentru ţară", a mai spus Guşă.

VICTOR PONTA. Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, după ce contestaţia formulată de Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru, prin care au cerut infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi redeschiderea dosarului, a fost respinsă, luni, de instanţa supremă, decizia fiind definitivă.

Anul trecut, Parchetul General a decis să dea soluţia de neîncepere a urmării penale în dosarul de plagiat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
3 -5
Mihai
18 Mar 12:16
Ponta merita bagat la inchisoare cat mai repede posibil,ca tara sa scape de un plagiator,mincinos si corupt ca el. a scapat de inchisore pe pile...a colaborat cu justitia. Ar trebuii sa racunoasca ca a furat si sa si asume faptele,nu sa minta in continuare. Rusineee!!
Răspunde
3 0
Emil
18 Mar 15:40
29 Securistuleeeeeeeeeeeeeeeeeee su'ge'ne toata pu''la.Jegosule turnator penal scarbos basit.Tu vorbesti ba panaramo de tradare nationala??????????Jet boschetare secu manipu...popular ciumeg mincinos.
6 -5
mara
18 Mar 08:00
VICTOR PONTA. Premierul Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, au decis magistraţii de la Curtea Supremă. Plângerea fusese făcută de populari secu manipu...basiti :Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru prin care solicitau ca dosarul să fie trimis la Parchet zice cu mare tristete postul gusesc iubitor de populari refulati pedelaci, care au ingropat din greu Romania cu betivul demis Base!!.
Răspunde
6 -5
mara
18 Mar 07:54
VICTOR PONTA. Premierul Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, au decis magistraţii de la Curtea Supremă. Plângerea fusese făcută de populari secu manipu...basiti :Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru prin care solicitau ca dosarul să fie trimis la Parchet zice cu mare tristete postul gusesc iubitor de populari refulati pedelaci, care au ingropat din greu Romania cu betivul demis Base!!.
Răspunde
9 -6
Escu
18 Mar 03:40
Rep.: Ponta a furat. De ce nu-și recunoaște vina?
Augustin Ofițeru:Ba cum să nu? A recunoscut, în felul lui distorsionat, cu excepția modului firesc. Și-a șters doctoratul din CV, a declarat că această istorie i-a lăsat cicatrici pe obrazul politic (gros), a desființat vreo două organisme abilitate să constate plagiatul, și-a pus om la ORDA să producă jenanta “expertiză”…Recunoașterea explicită costă însă mai mult. Ponta este cadru universitar și nu poți fi conferențiar fără doctorat. Pentru aceasta a primit bani de la statul român. Recunoașterea ar însemna retragerea titlului și un imens scandal în jurul sumelor însușite fraudulos, pe baza unui doctorat invalid, dacă nu ar însemna și un nou proces penal. În privința cărții plagiate, recunoașterea l-ar costa poate o condamnare și deci șefia Guvernului.Apoi, ce-l poate determina pe un hoț să-și recunoască vina în cele din urmă, dacă nu propria conștiință? Iar aceasta, în cazul domnului Ponta, este mai spongioasă decît planul de guvernare. Spongioasă, elastică și plină de umori! Dacă nu și-a dat demisia după incidentul aviatic din Apuseni, unde au murit oameni din cauza declarației iresponsabile de la televizor, „i-au găsit pe toți”, care a întors salvatorii locali din drum, la ce fel de onoare să ne mai așteptăm?
Rep.: Ponta a furat. Gura lui mare cum funcționează ca model în România?
A.O.: Ponta este chintesența politicianului de Dîmbovița. Este bășcălios, lăudăros, găunos. Dar mai are o „calitate” pe care predecesorii și mentorii săi, domnii Iliescu și onor-Jilava Năstase, nu au manifestat-o atît de vizibil. Are un tupeu ieșit din comun. Poate minți cu zîmbetul pe buze în situațiile în care unui om normal i-ar crăpa obrazul de rușine. Minte de îngheață apele, pe oricine, oricînd, în orice circumstanță, afișînd o siguranță de sine bazată pe falsa impresie a intangibilității, alimenta
Răspunde
4 -5
SISU
18 Mar 07:58
29 Securistuleeeeeeeeeeeeeeeeeee su'ge'ne toata pu''la.Jegosule turnator penal scarbos basit.Tu vorbesti ba panaramo de tradare nationala??????????Jet boschetare manipu...parsiv,odios.....
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
16 -9
mara
17 Mar 16:13
Bravo domnule Neam tu!

Nu va lasati pinochio a fost salvat de comisia subordonata si de tov Nitu ruda de gradul doi dupa...Daciana!
ORDA trebuie reclamata urgent la cedo!
cu greu ma abtin sa nu pacatuiesc si sa nu il numesc pe acest mincinos tupeistordinar!

PS.

GUSA O DA DIN NOU COTITA!
Răspunde
14 -4
tase
17 Mar 16:06
Eu cred ca nu poti fi arestat pentru plagiat. Dar cu siguranta cine te angajaza a dat lovitura...
Răspunde
18 -9
batranul
17 Mar 15:39
Da, ai dreptate, dl. Ponta e tanar dar nu si inteligent. Dumneata crezi ca orice tanar e si inteligent? Pai de era inteligent nu plagia chiar daca justitia sustine contrariul. Se pare ca ea, justitia, a fost "dirijata" sa decida asa cum a decis. Pacat.
Răspunde
13 -6
Josefinni
17 Mar 14:38
Unul demis nu vrea sa recunoasca ca e demis iar colegul care a plagiat nu vrea sa recunoasca ca a plagiat . Amandoi flutura in fata romanilor deciziile unor judecatori . Dar moral cum se justifica ? Romania este in picaj . Pacat de romanii naivi .
Răspunde
9 -5
andri popa
17 Mar 14:26
unul cica NU a plagiat iar celalalt NU a colaborat cu securitatea...dar se pare ca ai schimbat de atitea ori taberele ca nu prea mai ai curaj sa ataci pe doua fronturi domnule jurnalist...de vreo 3 luni ai o tinta pe care probabil o vei schimba din nou in citeva luni, iar "prostituarea "jurnalistica nu iti face cinste., iar implicarea emotionala de parca am fi intrun film indian ieftin al colaboratorului R. Bogdan la Jocuri de putere devine periculoasa si agita doar lucrurile.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?