Poliţistă ameninţată cu moartea de un bărbat din Argeş pe care l-a amendat. Mesaj TERIFIANT

La sfârşitul săptămânii trecute, o poliţistă din Argeş a fost ameninţată cu moartea de un şofer pe care l-a sancţionat.

UPDATE: Bărbatul care a ameninţat-o cu moartea pe poliţistă a fost reţinut de Poliţie, luni seară. 

Este vorba despre D. G., fost jurnalist, corespondent teritorial la un post naţional de televiziune, care, în urma examenului susţinut anul trecut, a fost încadrată în funcţia de agent de poliţie şi repartizată la postul din comuna Cocu. Ea a fost fotografiată de conducătorul auto, care a pus apoi poza pe Facebook, însoţită de un mesaj de ameninţare cu moartea. „Dacă nu o mută (conducerea Poliţiei Argeş, n.r.), o mut eu la cimitir. Să îmi dea şi închisoare pe viaţă, că nu am ce pierde (…)”, a scris individul. După ce alte persoane i-au transmis comentarii dure la postarea făcută, atenţionându-l că e ilegal ce face şi că poate fi cercetat penal, bărbatul a continuat la fel de dur: „Îi făceam filmare cum o jumuleam fir cu fir şi unghie cu unghie pe viu, să vadă ce poate face un analfabet”. Deşi din nou a fost atenţionat de utliizatorii reţelor de socializare că este ameninţare ceea ce face, cel în cauză nu şi-a schimbat atitudinea. Luni poliţista urma să se prezinte la Parchet şi să depună plângere penală împotriva şoferului cu pricina, scrie Ziarul Argeşul. 

Totul a pornit de la un control în trafic, când pentru abaterile constatate poliţista l-a informat pe şofer că va fi amendat şi că pemisul de conducere îi va fi suspendat. Considerându-se nedreptăţit, conducătorul auto a trecut la ameninţări, susţinând că suspendarea permisului "l-ar lăsa fără pâine" şi a procedat în sensul celor relatate. Ameninţarea, extrem de gravă, vine la doar câteva zile după ce un poliţist a fost ucis cu zeci de lovituri de cuţit pe peronul gării Burdujeni, judeţul Suceava. Agresorul zicea că urăşte şi uniforma de poliţist şi a vrut să se răzbune, pentru că ar fi fost condamnat pe nedrept în Spania.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?