PNL, după raportul Comisiei de la Veneția: Arată că Toader și PSD-ALDE au mințit

Raportul preliminar al Comisiei de la Veneția arată faptul că atât ministrul Justiției, Tudore Toader, cât și o parte dintre reprezentanții PSD-ALDE, au mințit atunci când spuneau ca modificările din legile Justiției respectă standardele acestui for, susâine PNL, într-un comunicat. 



"Evaluarea dată publicității arată, fără putință de tăgadă, faptul că ministrul Justiției, Tudorel Toader, precum și alți reprezentanți ai PSD-ALDE au mințit cu nerușinare atunci când susțineau că modificările legislative sunt conforme standardelor Comisiei de la Veneția", se arată în comunicatul PNL.

Liberalii fac un nou apel către Curtea Constituțională ca, în evaluarea sesizărilor de neconstituționalitate asupra modificărilor aduse Legilor Justiției, să țină cont de Opinia Comisiei de la Veneția

”De asemenea, atenționăm parlamentarii partidelor care formează majoritatea parlamentară PSD-ALDE, precum și pe cei ai celorlalte formațiuni care au susținut modificările aduse Legilor Justiției, să nu facă greșeala de a sfida Comisia de la Veneția. Atât oficialii europeni, precum și principalii parteneri occidentali ai României, au făcut apel la autoritățile din România să consulte și să țină cont de poziția Comisiei de la Veneția. O atitudine de necooperare din partea autorităților române riscă să aducă României și românilor grave prejudicii”, se mai arată în document. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?