Plenul CSM, amânat. Adina Florea află luni dacă va fi validată

 

Din lipsă de cvorum, pelnul CSM s-a amânat pentru luni. Pe ordinea de zi se află validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Şedinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii a fost amânată, joi, pentru luni, în urma imposibilităţii întrunirii cvorumului necesar desfăşurării acesteia, informează CSM.

Pe ordinea de zi a plenului se află validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 15 mai - 18 iunie 2019 şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.


Adina Florea a obţinut cel mai mare punctaj la interviul susţinut marţi, la CSM, pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Potrivit tabelului de clasificare publicat pe pagina de internet a CSM, Adina Florea a obţinut un punctaj final de 9,86, fiind urmată de Sorin Eugen Iaşinovschi, cu 8,85 şi Bogdan Ciprian Pârlog, cu 3,25.

Vinerea trecută, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, ca urmare a demisiei. Gheorghe Stan a fost numit judecător la Curtea Constituţională din partea Camerei Deputaţilor. El a fost propus de Partidul Social Democrat. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?