Peter Eckstein-Kovacs, susținut de Opoziție pentru funcția de Avocat al Poporului

 
Peter Eckstein Kovacs
Peter Eckstein Kovacs
FOTO: infomondo.ro

Peter Eckstein-Kovacs, fost ministru UDMR și consilier al lui Traian Băsescu, este susținut de PNL, USR și PMP pentru funcția de Avocat al Poporului.

Mandatul lui Victor Ciorbea expiră, iar Opoziția s-a unit pentru a susține un singur candidat pentru această funcție: Peter Eckstein Kovacs.

Pentru ca opoziția să-și impună candidatul ar mai avea nevoie însă și de voturile UDMR și Pro România. Avocatul Poporului este numit în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului pe o durată de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. Postul este unul cheie în arhitectura statului pentru deoarece șeful acestei instituții este singurul care poate ataca la CCR o ordonanță de urgență adoptată de Guvern.

Peter Eckstein Kovacs, de profesie avocat, a fost membru UDMR și pentru o perioadă consilier prezidențial în mandatul președintelui Traian Băsescu.

Informația a fost anunțată de senatorul USR MIhai Goțiu, pe Facebook:

„Da, îl susținem pe Eckstein-Kovacs Peter pentru Avocatul Poporului! M-au întrebat prietenii (că au citit pe Știri pe surse), să le confirm dacă e adevărat sau nu că USR, PNL și PMP îl susțin pe Eckstein-Kovacs Peter pentru funcția de Avocat al Poporului, în condițiile în care mandatul lui Victor Ciorbea a expirat în această lună. Da, e adevărat. Ideea ca Opoziția să susțină un candidat unic pentru Avocatul Poporului, prima opțiune fiind Eckstein-Kovacs Peter, nu ne aparține, a fost lansată în mediul online, în timpul campaniei electorale, de către reprezentanți ai societății civile.

Am discutat acest lucru cu colegii din USR și am ajuns la concluzia că este o idee cât se poate de binevenită, urmând să reluăm discuția pe tema asta, după alegeri. Ceea ce s-a și întâmplat, astăzi. Nu am participat la discuțiile liderilor grupurilor din Opoziție, de la Camera Deputaților, dar mi s-a confirmat că și cei de la PNL, și cei de la PMP au considerat benefică și viabilă propunerea. Cele mai importante argumente în favoarea candidaturii lui Eckstein-Kovacs Peter nu sunt, însă, funcțiile de ministru delegat pentru minoritățile naționale și de consilier prezidențial (cum se menționează în articol), ci principialitatea lui extraordinară. De fiecare dată, când a avut de ales între o funcție publică și principii, a optat pentru principii.

A demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Senatului, când colegii lui n-au vrut să susțină Legea ANI, și a renunțat la postul de consilier la Cotroceni, când fostul președinte a început să promoveze proiectul distructiv de la Roșia Montană. Anul trecut și-a dat demisia din UDMR, în semn de protest pentru sprijinul pe care partidul lui îl dădea celor de la PSD și ALDE în asaltul asupra Justiției. Acestea sunt cele mai cunoscute momente, dar sunt, însă, și multe altele despre care am cunoștință în lungii ani în care am militat pentru cauze comune.

Da, Eckstein-Kovacs Peter este ceea ce ar trebui să fie orice politician român și, cu atât mai mult, un Avocat al Poporului. Nu degeaba, pentru ceea ce a făcut, cetățenii au scris pe poarta UDMR: ”RESPECT ECKSTEIN-KOVACS PETER!” Și, da, ne-am asumat să-i reprezentăm pe cetățeni în Parlament și să ținem cont de argumentele și propunerile lor. Iar aceasta, cu Eckstein-Kovacs Peter, susținut de întreaga Opoziție pentru funcția de Avocat al Poporului este una excepțională, pentru care ne vom bate să devină realitate. Și mă bucur că și cei de la PNL și PMP susțin demersul.”, a scris Goțiu pe Facebook.

Și Peter Eckstein-Kovacs a reacționat, în urma reacțiilor pozitive care au venit după anunțarea veștii.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
ulad
29 May 22:38
Adevarata fata a noilor puternici se va arata doar dupa ce il vor chema si pe Bashe inapoi. Au inceput cu maghiarii ca sa para oarecum neutri. Dar oamenii astia care azi sunt peste noapte puternici, pana mai ieri ii prigoneau pe maghiari si pe toti cei care aveao cat de mica legatura cu ei (de inrudire, de familie, de prietenie, de parteneriat). Le doresc un singur lucru acesor ipocriti fatarnici: ca maghiarii sa-i stoarca pana nu mai ramane nimic din ei.
Răspunde
0 0
gheorghe radu
29 May 12:39
Excelenta propunere!
Răspunde
0 0
Stefan
29 May 12:16
Este o propunere excelenta ,un om deosebit si integru ,mai rar asemenea oameni.
Domnul Covacsi a dovedit ca este un om de o calitate rara.
Răspunde
0 0
Stefan
29 May 12:15
Este o propunere excelenta ,un om deosebit si integru ,mai rar asemenea oameni.
Domnul Covacsi a dovedit ca este un om de o calitate rara.
Răspunde
0 0
Si cu Ciombea lingaul ce faceti fratilor !
29 May 12:03
Are copchii in hamerica, e viata scumpa acolo, cum sa il lasati la vatra !???
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?