„Perioada de garanţie a unui Guvern e de 6 luni“. UDMR își întărește negocierea cu PSD

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a reînceput să ironizeze Partidul Social Democrat cu ocazia participării la Forumul Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic.



„Perioada de garanţie a unui Guvern în România e de şase luni“, a declarat șeful UDMR, lăsând să se înțeleagă că negocierea cu PSD nu este bătută în cuie. Între timp, tot mai multe proiecte de lege ale UDMR contestate de Opoziţie reuşesc să treacă în Parlament.
 
Formaţiunea condusă de Liviu Dragnea a pus umărul la trecerea proiectului de lege prin care e înfiinţat un liceu maghiar în Târgu-Mureş.

Acum, UDMR le arătă celor de la PSD că sprijinul lor va fi condiţonat şi de susţinerea altor proiecte de lege sensibile, cum este cel privind reducerea de la 20% la 10% a pragului privind folosirea limbii materne în instituţiile publice. „Rămâne de văzut ce facem şi cu Legea administraţiei publice. Noi i-am ajutat când au avut nevoie, aşa că şi ei pot ajunge la un consens cu noi", au declarat surse politice citate de Adevarul referitor la proiectul care se află acum la Senat şi care a fost respins în toamnă de Camera Deputaţilor.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?