Parlamentarii au decis! Se modifică vârsta de pensionare la medici

 

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege care dă posibilitatea medicilor să se retragă din activitate, la cerere, la vârsta de 67 de ani, fără a li se afecta însă dreptul de a beneficia de pensie la momentul împlinirii vârstei de pensionare.



Potrivit proiectului, medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menţinerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune la unitatea angajatoare, cu cel puţin trei luni înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare, conform Agerpres.

"Există posibilitatea şi dreptul ca medicul să se pensioneze la 65 de ani mergând pe prevederile actuale ale vârstei de pensionare. Prin această modificare legislativă dăm dreptul medicului de a lucra la cerere până la 67 de ani având această posibilitate mai ales în zona medicilor de familie de a asigura o nevoie de personal de specialitate care lipseşte", a afirmat preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor este decizională.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?