Opoziția din Turcia contestă referendumul câștigat de Erdogan la instanța administrativă supremă

Principalul partid turc de opoziție a anunțat că va sesiza Înalta Curte administrativă pentru a anula decizia autorității electorale de a accepta buletinele de vot neştampilate la referendumul privind extinderea prerogativelor preşedintelui ţării. 

Opoziția turcă contestă legalitatea unei decizii de ultim moment a Înaltului Consiliu Electoral (YSK) de a considera ca valide buletinele de vot nemarcate cu ștampilă oficială, afirmând că ea ar putea să fi favorizat victoria taberei "Da", care a câștigat referendumul la un scor strâns, cu 51,4% din voturi, potrivit rezultatelor neoficiale.

YSK a respins miercuri un prim recurs prezentat de principalul partid de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP).

"Vom continua demersul în fața Consiliului de Stat pentru a obține anularea deciziei YSK de autorizare a buletinelor de vot neștampilate", a afirmat președintele CHP, Bulent Tezcan, citat de agerpres.ro.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?