Noul roman al lui Dan Brown, "The Lost Symbol", păzit cu stricteţe înainte de lansare

 
Foto: larryfire.wordpress.com
Foto: larryfire.wordpress.com
Noul roman al scriitorului american Dan Brown, "The Lost Symbol", este ţinut sub cheie, păzit de jandarmi şi de camere de filmat până marţi, când va fi lansat oficial în SUA, scrie AFP.

Editura care va lansa cartea, Doubleday, a luat măsuri extraordinare pentru ca volumul ce continuă "The Da Vinci Code" ("Codul lui Da Vinci"), succes mondial în 2003, să fie ţinut secret.

În faţa depozitelor unde sunt stocate cele cinci milioane de exemplare printate pentru ziua lansării sunt plasaţi gardieni, persoanele editurii care a văzut romanul a semnat un contract de confidenţialitate, iar camere de filmat împânzesc zona unde sunt păstrate volumele.

Tot acest mister, însoţit de măsurile de securitate, face parte din colosala campanie de publicitate care va culmina marţi, odată cu publicarea romanului. După ce campania se va încheia, va veni rândul unui intens exerciţiu de PR, debutând cu apariţia autorului, până acum scump la vedere, pe postul de televiziune american NBC. 

Doubleday speră ca noul roman să aibă cel puţin acelaşi succes ca şi "The Da Vinci Code", care s-a vândut în 80 de milioane de exemplare.
Editura mai pregăteşte o premieră pentru ziua lansării - o versiune digitală va fi lansată, în aceeaşi zi, pe internet.

Coperta romanului, al treilea care îl are ca protagonist pe profesorul de la Harvard, Robert Langdon, care a fost făcută publică în luna iulie, prezintă o imagine a Capitoliului din Washington, iar deasupra acesteia un sigiliu de ceară cu un phoenix cu două capete, numărul 33 şi cuvintele în latină "ordo ae chao".



Imaginile de pe copertă sprijină teza conform căreia romanul are ca subiect francmasoneria din capitala americană. Dincolo de aceste indicii şi de faptul că acţiunea din roman se derulează pe parcursul a 12 ore, după cum a precizat editorul lui Dan Brown, niciun detaliu nu a mai fost făcut public.

Dacă succesul financiar pare inevitabil, reacţia mediilor literare se anunţă, şi ea, previzibilă.  Breasla scriitorilor şi criticii nu au fost îngăduitori în trecut cu stilul lui Brown, sugestivă fiind, astfel, afirmaţia lui Salman Rushdie - " este un roman atât de slab, încât şi cea mai proastă carte pare bună lângă el".

Vaticanul a acuzat, de asemenea, romanul şi numeroasele sale derivate, în special filmul cu acelaşi nume, de anti-catolicism.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?