Noi dezvăluiri în cazul morţii fiului fostul ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu

Conducerea Salvamontul Argeş a anunţat referitor la decesul fiului fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, că acesta este primul caz de deces din cauza unei muşcături de şarpe în ultimii 30 de ani.

Şeful Salvamont Argeş îi sfătuieşte pe cei care sunt muşcaţi de şarpe să evite pe cât posibil să se mişte şi să solicite ajutor pentru ca în cel mult 6 ore să li se administreze ser antiviperinic.

"De peste 30 de ani de când sunt salvamontist n-am auzit ca cineva să moară ca urmare a unei muşcături de şarpe. Există trei specii de vipere şi şapte specii de şerpi neveninoşi. Viperele sunt la hibernare în această periodă a anului. Totuşi, este posibil ca fiul fostului ministru să fi fost muşcat de viperă, dacă medicul legist susţine că bărbatul avea două înţepături în zona gambei. Muşcătura se prezintă ca două înţepături undeva cam la patru milimetri distanţă. Posibil să nu fi urmat paşii necesari pentru a se salva şi să fi avut şi vreo afecţiune care să fi dus la apariţia complicaţiilor şi ulterior la deces", a declarat şeful salvamontului conform Mediafax.

Potrivit acestuia, vipera este "unul dintre pericolele muntelui", dar care atacă doar dacă este provocat.

"Din ce ştim noi, în cazuistica medicală românească nu a existat până acum deces survenit în urma muşcăturii de viperă, dar bineînţeles că poate să inducă o mulţime de stări de rău care pot agrava o stare anterioară a pacientului", a adăugat şeful Salvamont Argeş.

Acesta a spus că a fost şi el muşcat de viperă, în 1999, şi a supravieţuit fără să facă vreun ser antiviperinic pentru că atunci nu avea cum să ceară ajutor la telefon.

"Nu aveam cum să cer ajutor. Mi-am stors buza, mi-am luat nişte antihistaminice care reduc efectul simptomatic al muşcăturii, pentru că muşcătura are un efect alergic şi mi-am continuat drumul", a afirmat şeful Salvamont Argeş.

Potrivit acestuia, dacă o persoană este muşcată de viperă, trebuie să stoarcă zona în care a fost muşcată, să încerce să nu se mişte şi să aştepte ajutoarele.

Fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, Ion Vladimir Teodorescu, în vârstă de 43 de ani, originar din Bucureşti, a fost găsit mort, luni, în casa de vacanţă pe care o deţinea în localitatea Corbeni din judeţul Argeş. Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş cei care l-au găsit pe au fost oamenii care se ocupau de îngrijirea locuinţei. Aceştia le-au declarat oamenilor legii că Ion Vladimir nu ieşise din casă toată ziua, aşa că au intrat cu forţa în locuinţă, unde l-au găsit fără suflare şi au alertat poliţia.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?