Miliardarul Warren Buffett a desființat prima sa afacere în România

 
Warren Buffett
Warren Buffett

Miliardarul Warren Buffett, care controlează, prin Berkshire Hathaway, compania Lubrizol Oilfield Solutions, producător mondial de aditivi pentru uleiuri de motoare, lubrifianți industriali, substanțe chimice și produse destinate companiilor petroliere, a decis să se retragă din România.

Investitorul legendar american își oprește astfel abrupt prima sa investiție directă în România, la nici doi ani de la lansare și după ce a vărsat sume importante în firmă.

Lubrizol România a fost înființată în octombrie 2015, având ca obiect de activitate servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale, conform Profit.ro.

La începutul anului trecut, după trei luni de la înființare, Buffett a injectat fonduri substanțiale în firmă, ridicând capitalul social al acesteia, prin intermediul Lubrizol Oilfield Solutions, înregistrată în Ohio, de la 200 de lei la 41,8 milioane de lei.

Puține luni mai târziu, Buffett a vărsat o nouă tranșă, ridicând capitalul firmei la 83,7 milioane de lei. În acel an 2016, Lubrizol România, cu un singur angajat, a avut un profit net de 770.093 lei. Cifra de afaceri a fost însă zero.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?