Mii de români au ajuns la spital în noaptea de Revelion

 
Foto: hunedoreanul.ro
Foto: hunedoreanul.ro
Peste 500 de bucureşteni au ajuns la spital direct de la petrecerea de Revelion. Alcoolul şi petardele au fost două dintre motivele pentru cele mai multe solicitări. Gărzi agitate au fost şi pentru medicii de la Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan din Iaşi.

Medicii susţin că numărul incidentelor a crescut cu 25% faţă de o noapte obişnuită. O mare parte dintre cei care au ajuns la spital au făcut exces de alcool şi au căzut în stradă.

Opt copii şi tineri bucureşteni au fost răniţi uşor după ce au folosit petarde. Tot din cauza pocnitorilor, au izbucnit şi două incendii în Capitală. De asemenea, 25 de persoane s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinse că vindeau materiale pirotehnice ilegale.

Zece bucureşteni au decis să-şi pună capăt zilelor în noaptea dintre ani.

Ieşenii au ajuns la urgenţă în aceste zile în număr mult mai mare decât de obicei. Cei mai mulţi pacienţi au fost cu afecţiuni cardiace şi digestive provocate de abuzurile alimentare, dar şi oameni cu mâini şi picioare rupte de la căzături pe gheaţă, accidente sau chiar bătăi. 10 persoane care au încercat să-şi pună capăt zilelor au ajuns şi ele la urgenţa de la spitalul Sf. Ioan.

La urgenţe este aglomerat şi vineri după ce românii au petrecut de Sfântul Vasile. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?