Marea confruntare de joi a continuat să fie analizată şi vineri în editoriale

 
Revista presei
Revista presei
FOTO: http://arav1.timberlakepublishing.com/content_images/newspapers.jpg

Confruntarea de joi seară dintre candidaţii la preşedinţie, Mircea Geoană şi Traian Băsescu, a continuat şi vineri să fie subiectul principal de analiză al editorialiştilor.

Cristian Tudor Popescu scrie în Gândul despre marea confruntare ca fiind "Cu pumnul pe Biblie/Dreptul ultimei nopţi"

Teribil la Mircea Geoană a fost procedeul care poate fi numit, cu o expresie veche românească, a face "urechea toacă". De fiecare dată când a fost în dificultate - "Cum se numeşte institutul?", "Ce pieţe au câzut la export?" - dl. Geoană a încercat să ignore întrebările repetate ale d-lui Băsescu, făcându-se că n-aude, în vreme ce milioane de oameni le auzeau foarte clar. Nu pot să nu-mi amintesc de credinţa aproape religioasă a aparatului de partid ceauşist "tot ce ne facem că nu există, nu există". Acesta a fost şi miezul K.O.-ului în picioare suferit de dl. Geoană în momentul "glonţului de argint" (cum îşi numeşte dl. Băsescu loviturile pregătite să-l termine mediatic pe oponent). Zeci de secunde, dl. Băsescu i-a repetat "Azi-noapte, la întâlnirea cu Vântu, v-a plăcut?", iar struţul Geoană, cu capul băgat adânc în nisip şi fundul ridicat spre neoanele sălii, aştepta să treacă vântul. Restul e un ghiveci de ilogic şi grotesc, cu nuanţe horror: al doilea om în stat, care ar putea fi şi primul peste trei zile, se duce la cetăţeanul Vântu, în noaptea dinaintea unei confruntări politice decisive, ca să se justifice că l-a numit "malefic şi turbulent" într-un ziar! La care cetăţeanul Vântu spune că M. Geoană, prietenul său secret de 4 ani încoace, a venit "să se relaxeze"! Urmează o secvenţă de romance politic: Vântu şi Băsescu în parcare la Tâncăbeşti, şuşotind ascunşi de organele Securităţii lui Năstase - începutul unei alte frumoase prietenii care s-ar fi concretizat în sprijinirea discretă de către S.O. Vântu a d-lui Băsescu în 2004 şi a durat până "într-un anumit moment".

Mircea Marian afirmă în Evenimentul Zilei că "Geoană doarme liniştit. La Vîntu"     


S-ar putea ca relaţia prea intimă cu Vîntu să-l fi îngropat pe Mircea Geoană. Dar, înainte de seara zilei de joi, eram convins că Băsescu îşi va pe trece anul 2010 pe mare. Filmul în care părea că a lovit un copil a lăsat impresia că ar fi lovitura finală aplicată actualului preşedinte.

Nu mă aşteptam ca dezbaterea televizată să producă surprize majore. Liderul PSD a încasat însă pe aproape întreaga întindere a meciului cu Băsescu şi, chiar dacă nu a suferit un knock-out, episodul întâlnirii de taină cu Vîntu a fost echivalentul unui knock-down.

Sunt convins că multe dintre nopţile lui Geoană vor fi bântuite de obsedanta (şi uşor cam scabroasa) întrebare a lui Băsescu: „Nici azi-noapte nu v-a plăcut întâlnirea cu domnul Vîntu?”.

Sincer să fiu, primul lucru pe care mi l-am spus a fost că Geoană nu e singurul prostănac în povestea asta. Ce sens avea ca Vîntu să-l cheme la el acasă, în plin centrul Bucureştiului, ca să afle toată lumea? Şi de ce a fost nevoie ca patronul Realităţii să intervină telefonic, după dezbaterea Băsescu- Geoană, şi să spună că este prieten, de patru ani, cu preşedintele PSD?



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?