Ludovic Orban, despre propunerea lui Dragnea, de a elimina pragul la referendum: "Nu îi e ruşine?!"

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că este "o obrăznicie" din partea lui Liviu Dragnea să propună eliminarea pragului de participare la referendum, necesar validării, iar afirmațiile liderului PSD sunt un pretext ca să ascundă faptul că oamenii nu au votat din cauza acestuia, potrivit Mediafax.



"Nu îi e rușine lui Dragnea? Au mai coborât pragul de validare de la 50% la 30%, cu un obiectiv foarte clar urmărit, acela de a îl demite mai ușor pe Președintele României, pentru că ei știu că niciodată nu vor avea șansa să câștige alegerile pentru funcția de președinte. E o obrăznicie din partea lui să se facă că nu înțelege că de fapt foarte mulți români care susțineau familia tradițională nu au venit la vot pentru că au perceput că este referendumul lui Dragnea și că de fapt prin modul în care s-a pus întrebarea Dragnea urmărește să modifice Constituția", a afirmat Ludovic Orban, la finalul Biroului Politic Național al PNL care a avut loc, joi la Parlament.

Acesta a precizat că deși a fost un fake new faptul că Dragnea ar vrea să modifice Constituția în interes personal, aceste informații au determinat oamenii să nu mai participe la referendum.

"Sigur, un fake news care nu avea nicio bază reală, dar care a prins să modifice Constituția în interes personal și foarte mulți nu s-au prezentat la vot pentru că au considerat că acest referendum ese o mânărie a lui Liviu Dragnea. Dacă mai vorbești despre prag la referendum, după ce ai coborât o dată de la 50% la 30% mi se pare o glumă proastă", a completat Orban. La rândul său, prim-vicepreședintele PNL Mircea Hava a afirmat că ar trebui să se revină la pragul de 50% plus 1.

"Unii politicieni făcuți peste noapte găsesc scuze. Pragul este mic 30% la un referendum. Un referendum este altceva decât o alegere, că îți alegeri primarul sau parlamentarul. Referendumul schimbă mentalități. Cel puțin 51% ar trebui să fie pragul. Și din ăștia câți votează atâția votează. Poate ar trebui să fie 51% și 50+1 să voteze. Nu poți face un referendum cu 10 oameni. Chiar este o imbecilitate să spui așa ceva", a declarat Hava, la finalul BPN al PNL.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?