Lovitură de teatru în dosarul "10 august"

 
Dosarul 10 august, mutat la DIICOT?
Dosarul 10 august, mutat la DIICOT?

Lovitură de teatru în dosarul protestului din 10 august 2018: Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat Secţiei parchetelor militare dosarul privind protestul diasporei.

DIICOT a solicitat Secţiei parchetelor militare dosarul privind protestul din 10 august 2018, pentru a studia posibilitatea conexării acestuia cu cel deschis în urma plângerii depuse de Jandarmerie.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat pentru Agerpres că dosarul a fost cerut pentru a vedea dacă există elemente de conexitate între actele şi faptele ce formează obiectul urmăririi penale între dosarul de la Secţia parchetelor militare şi cel de la DIICOT.

La DIICOT, există un dosar în care se investighează evenimentele din 10 august, deschis ca urmare a unei sesizări depuse de Jandarmeria Română în septembrie 2018, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal).

De asemenea, Secţia parchetelor militare are în lucru un dosar penal, în care sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august 2018 la protestul din Piaţa Victoriei.

Este vorba de colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, dar şi secretarul de stat Dan Chirică.

Procurorii militari susţin că "mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente - acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest".

Lovitură în dosarul violențelor din 10 august. Ce piste noi au procurorii?

În luna septembrie 2018, Parchetul General anunța că şeful Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoş şi Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată.

Totodată, maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
NedorimdemocratieinRomania
26 Jun 18:44
Trebuie descoperirii și aduși in fata justiției cât mai repede toți șmecherii din MAI pentru tot ce s-a întâmplat pe 10 August 2018!!! Cine sunt derbedeii care au dat foc la mobilierul stradal ???? Ne dorim ca in România sa NU mai avem asemenea derapaje de la democrație indiferent cine sunt aleșii !!!!!
Răspunde
0 0
Ciuma Rosie loveste din nou ...
26 Jun 18:27
... adica vor sa ancheteze tot poporul !? Nu pe calai !? Livache era doar o mascota, gasca de sobolani e tot acolo ...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?