Localnicii din Rusănești, revoltați. Cer măsuri care să limiteze răspândirea pestei din Teleorman

 

Veterinarii și autoritățile din Rusănești au luat măsuri stricte pentru a limita răspândirea pestei porcine în localitate, după ce au înregistrat două suspiciuni de boală. 



Dacă toate aceste restricții vor fi respectate de crescătorii de animale și nu vor apărea alte focare, atunci nu se va trece la  sacrificarea porcilor. Oamenii cer însă mai multă implicare din partea autorităților din Teleorman, locul din care a fost adus virusul, scrie Realitatea de Olt.

Mistreții din Teleorman sunt un real pericol, spun localnicii din Rusănești, care se tem că pesta porcină ar putea să apară și în alte gospodării. Edilul Alexandru Chirea a explicat că nu sunt instalate filtre cu dezinfectant la marginea pădurilor de peste Olt, acolo unde s-au găsit zeci de mistreți morți. De teamă că virusul ar putea ajunge în gospodăriile lor, mai bine de jumătate dintre crescătorii de animale din Rusănești și-au tăiat deja porcii. „Boala e provenită tot de acolo din Teleorman, după părerea mea acolo trebuie acționat. Trebuie să ia măsuri cu porcii mistreți. Sunt mii de porci mistreți în pădure, sunt porci morți. În comună mai mult de jumătate dintre oameni cred că au tăiat porcii. Omului îi e teamă, vede la TV ce măsuri s-au luat. Lumea e foarte supărată să nu s-au luat măsuri cum trebuie acolo în Teleorman, unde există focarul de săptămâni întregi și nu se ia nicio măsură și de acolo s-a extins”, a spus primarul din Rusănești.

Autoritățile din Olt s-au mobilizat însă de ieri, de când au făcut primele teste de laborator pentru porcul găsit mort, să izoleze focarul. „ Au venit cei de la DSV cu dezinfectant, au pus filtre la intrarea în localitate. Se izolează acolo unde e focarul, nu se taie porcii. Dacă se va extinde, poate se vor lua și alte măsuri”, a mai spus primarul Chirea.

Testele efectuate în laboratorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt au indicat ieri prezența virusului pestei porcine africane la un porc mort într-o gospodărie din Rusănești. Animalul fusese adus în comună de un cioban care lucrase la o stână din Teleorman, în apropiere de focarele confirmate pe fondurile de vânătoare din zonă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?