Dragnea susține modificarea legilor justiției: "V-ați atins obiectivul, ați spus ce aveați de sus"

 
Legile justitiei
Legile justitiei

Liderul PSD Liviu Dragnea a reiterat luni că susține OUG 7 privind legile justiției, ignorând astfel protestele care au avut loc duminică în mai multe orașe din țară.

„Am răspuns la această întrebare, cred că joi. Nu mai știu când ne-am întâlnit ultima dată. Am văzut-o după aia și acum o susțin. Acel articol care a stârnit numeroase nemulțumiri a fost inspirat de regulamentul pentru desemnarea procurorilor europeni, fiind adoptată și OUG în sensul acesta, care permite și judecătorilor să devină procurori europeni. Se pare că s-au gândit că dacă este un model european poate fi introdus și în legislația noastră. Dacă acel articol a generat atât de multe nemulțumiri, după întâlnirea, dna prim-ministru și ministrul Justiției vor lua o decizie”, a spus Liviu Dragnea, după ședința PSD de la Palatul Parlamentului.

Șeful PSD a mai spus că: "Din câte am înțeles astăzi după -amiază, va avea loc și o întânire cu doamna prim - ministru și asoiațiile de magistrați și în funcție de ce se va discuta acolo, se va lua o decizie. Eu cred că este un demers foarte bun al primului ministru, cine a acceptat este interesat de dialog, cine nu, nu", a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă totuși consultările nu ar fi trebuit să aibă loc înainte de adoptarea ordonanței, Dragnea a răspuns: "V-ați atins obiectivul, ați spus ce aveați de sus".

Liviu Dragnea îl atacă pe Iohannis cu alocațiile: ”Calcă pe cadavre pentru un nou mandat”

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Va ajunge, ati spus ce aveati de spus !!!
25 Feb 13:47
Oare poporul chiar nu conteaza in fata gastii de infractori !? Sint atit de convinsi ca au suficiente slugi platite exceptional incit isi permit sa isi bata joc fara rusine !!! Modifici legi dupa cum vrei, dupa cum cad bine unor infractori sau partidului si nu iti pui problema niciodata sa te consulti cu profesionistii, cu opozitia !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?