Timmermans i-a cerut explicații in extenso lui Tudorel Toader despre legile justiției

Timmermans și Toader
Timmermans și Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut marţi, la Strasbourg, o întâlnire cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Întâlnirea trebuia să dureze 30 de minute, dar a durat 70 de minute, în contextul în care miercuri se va dezbate în plenul Parlamentului European situația amenințărilor la statul de drept din România, scrie Euractiv.ro.



Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit marţi, la sediul Parlamentului European din Strasbourg, cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, printre temele discutate fiind parcursul şi stadiul actual al legilor justiţiei, precum şi modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Potrivit unui comunicat al MJ, o altă temă abordată în cadrul întrevederii se referă la ultima decizie a Curţii Constituţionale privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

“Privitor la legile justiţiei, ministrul Justiţiei a prezentat stadiul actual şi etapele parcurse cu privire la cele trei proiecte de acte normative, legile adoptate şi soluţiile legislative constatate ca fiind neconstituţionale. În ceea ce priveşte Codul penal şi Codul de procedură penală, ministrul Justiţiei a prezentat modificările constând în transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale şi a Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi modificările pentru punerea în acord a dispoziţiilor din coduri cu Decizii ale Curţii Constituţionale a României”, precizează MJ, potrivit Agerpres.

Miercuri se va dezbate în plenul Parlamentului European situația amenințărilor la statul de drept din România.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?