Legea risipei alimenare e aproape gata: vezi ce alimente nu mai pot fi donate

 
6 alimente care modifică gustul. Cea mai ciudată combinaţie: grepfrut şi sare
6 alimente care modifică gustul. Cea mai ciudată combinaţie: grepfrut şi sare

Guvernul se pregătește să adopte normele de aplicare a legii privind diminuarea risipei alimentare. Proiectul, intrat deja în procedură de avizare, conține lista alimentelor care pot fi donate și care nu pot fi donate, dar impune şi termene precise privind donarea către nevoiași. 



Potrivit proiectului de lege adoptat în Parlament, „operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligaţi să întreprindă măsuri de prevenire a risipei alimentare, de la vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de termenul de expirare până la donarea sau sponsorizarea cu astfel de alimente, potrivit draftului prezentat de stiripesurse.ro.

Potrivit expunerii de motive, o astfel de lege este necesară pentru că în România nivelul de risipă alimentară este de 6,9% pentru familiile cu venituri sub 1.500 lei şi ajunge la 13.4% pentru veniturile de peste 3.500 lei. Pe o perioadă mai lungă (6 luni) se constată un nivel mediu național al risipei alimentare din mediul urban de 10,4%.


„Donarea de produse alimentare, în special către persoanele asistate social, va avea un efect pozitiv asupra calității vieții și sănătății acestora și se va reduce povara asupra bugetului public acordat pentru sprijinul acestor persoane, care vor putea beneficia de produse alimentare donate”, se arată în expunerea de motive.

Normelor metodologice de aplicare a legii mai prevăd că este interzisă donarea către consumatorul final a unor produse perisabile precum sucuri de legume și fructe nepasteurizate, legume și fructe pretăiate, semințe germinate.

De asemenea, este interzisă donarea cărnii și organele proaspete provenite de la bovine, porcine, caprine, bovine, cabaline, păsări de curte, vânat sălbatic sau de crescătorie, carnea tocată, carnea preparată, laptele crud și produsele din lapte crud, peștele și produsele din pescuit proaspete, ouăle și produsele din ouă crude.

Aceste alimente pot fi donate doar către cantine sociale sau unități de alimentație publică, în vederea transformării acestora, fără întârziere nejustificată, în produs finit.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?