Laszlo Tokes pune gaz pe foc. Cere pedepsirea României după modelul Poloniei și Ungariei

Europarlamentarul Laszlo Tokes a avut o intervenție tăioasă în dezbaterea din Parlamentul European privind legile justiției și pericolele ce amenință statul de drept în România.



"Comisia Europeană trebuie în sfârșit să se lepede de aplicarea dublei măsuri și să nu urmărească cu părtinire politică pedepsirea Ungariei și Poloniei pentru presupusa lezare a principiilor statului de drept, ci să tragă la răspundere guvernul socialist al României pentru călcarea gravă și sistematică a normelor europene", a declarat Laszlo Tokes.

Potrivit lui Tokes, justiția din România nu trebuie subordonată politicului, "cu atât mai puțin unui partid socialist de obârșie comunistă, corupt până în măduva oaselor!"

La sfârșitul anului 2017, Comisia Europeană a declanşat o procedură fără precedent împotriva Poloniei, care poate duce la suspendarea dreptului de vot al Varşoviei în cadrul UE, ca urmare a controversatelor reforme privind justiţia.

"Piatra de temelie a statului de drept este faptul că nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar șeful oligarhic de partid Liviu Dragnea, având antecedente penale și pus sub acuzație penală! Comunitate maghiară din România, privată de numeroase drepturi, susține restabilirea statului de drept, în consens cu exigențele democrației europene, alături de societatea majoritară românească", a mai spus în luarea sa de cuvânt membrul Grupului Partidului Popular European (Creștin Democrat).

Scandal în Parlamentul European: parlamentarii români, concurs de acuzaţii şi jigniri

Miercuri, 7 februarie 2018 a avut loc o dezbatere în Parlamentul European, întrunit în plen la Strasbourg, subiectul ei fiind situația statului de drept din România în lumina controversatelor inițiative legislative din ultimele luni.

Majoritatea celor care au luat cuvântul și-au exprimat îngrijorarea față de modificările la sistemul de justiție din România și față amenințările la adresa statului de drept, precum și față de corupția generalizată din țara est-europeană.

Cazul Poloniei

După luni de avertismente, Comisia Europeană a declanşat în decembrie 2017 o procedură împotriva Poloniei de care nu s-a făcut uz până acum şi care poate merge până la privarea acestei ţări de drepturile sale de vot în cadrul Uniunii Europene.

Asta dacă Polonia nu va renunţa la controversatele sale reforme în domeniul justiţiei, care, potrivit Bruxelles-ului, ameninţă statul de drept.

Concret, Executivul comunitar a anunţat că declanşează procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, calificat adesea drept „opţiunea nucleară" în rândul sancţiunilor posibile în cadrul Uniunii. „Cu inimă grea am activat" acest articol, a declarat în faţa presei vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans. „Dar faptele nu ne dau de ales, nu avem altă opţiune", a continuat el.

Ungaria, solidară cu Polonia

Vicepremierul de la Budapesta Zsolt Semjen a declarat că este inacceptabil ca Bruxelles-ul să facă presiuni asupra unui stat membru suveran. „Prietenia polono-ungară şi angajamentul guvernului ungar faţă de tratate ne obligă să luăm atitudine în cadrul tuturor forurilor împotriva măsurii decise de Comisia Europeană", a spus Semjen.

În acest timp, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că trebuie să se pună capăt distrugerii reputaţiei Poloniei, adăugând că nu se aşteaptă ca în viitorul apropiat să fie impuse sancţiuni împotriva Poloniei.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?