Încă o gafă uriașă a premierului Dăncilă. Premierul îşi cere scuze

Reacție dură a Asociației Părinților Copiilor cu Autism  la noua gafă a premierului Dăncilă. Șefa executivului a folosit termenul de „autist”pentru a-i taxa pe cei care își „pârăsc” țara în Parlamentul European. Asociația consideră că folosirea acestui termen în sens negativ, într-o dispută politică, „este o jignire adusă persoanelor cu autism din ţara noastră şi din întreaga lume” și îi solicită premierului să-și ceară scuze public. Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze într-un comunicat de presă al Executivului.



UPDATE. Premierul Viorica Dăncilă își cere scuze public pentru declarația făcută în cadrul unei emisiuni televizate și precizează că prin comparația făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului.

"Îmi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilități, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija și de susținerea noastră. Avem datoria să dovedim înțelegere și umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea", a afirmat prim-ministrul Dăncilă.

Șeful Executivului a adus precizări suplimentare: "M-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Ca prim-ministru, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăților pe care le întâmpină semenii noștri", a subliniat Viorica Dăncilă.

Reacţia premierului Viorica Dăncilă vine după ce Asociația Părinților Copiilor cu Autism a acuzat că folosirea termenului "autist" în sens negativ, într-o dispută politică, „este o jignire adusă persoanelor cu autism din ţara noastră şi din întreaga lume":

,,1 din 100 de români are o tulburare din spectrul autismului. Așadar, există aproape 200.000 de „autiști” (plus familiile lor), și ei tot cetățeni români, care așteaptă să fie tratați cu respect de către reprezentanții statutului român.

Noi, persoanele cu autism și părinții, ne-am aștepta de la un Prim-Ministru, mai ales dacă este nou în funcție, ca prima dată când rostește public termenul de autism, să fie într-un moment în care anunță, de exemplu, crearea unei strategii naționale sau a unui program național pentru aceste persoane. Așa ar fi potrivit într-un context în care situația a aproape 200.000 de persoane cu autism este dramatică. Lipsa serviciilor specializate este cronică, părinții sunt disperați, ei trebuie să susțină copilul (copil, tânăr sau adult) doar cu propriile forțe fizice, psihice, emoționale, să asigure din propriile resurse toate terapiile și serviciile de care copiii lor au nevoie, iar noile schimbări legislative - așa-zisa revoluția fiscală- înrăutățesc și mai mult lucrurile, dărâmă și ONG-urile de părinți, singurele care îi mai ajută pe aceștia în lupta lor.

Autismul nu poate fi sinonim cu ‘răul’. Autismul este o tulburare de dezvoltare care presupune dificultăţi în comunicarea şi relaţionarea socială, care afectează persoana în forme şi grade diferite'', se spune în scrisoarea adresată  premierului Dăncilă de către Asociația Părinților Copiilor cu Autism.

Asociația Părinților Copiilor cu Autism este o asociație înființată în 2001 de un grup de părinți și câțiva profesioniști și are ca misiune apărarea demnității, drepturilor și intereselor persoanelor cu autism și îmbunătățire calității vieții acestora și a familiilor lor, precizează Liuba Iacoblev, președinta Asociației.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?