Iașiul devine capitala religioasă a României - Pelerinaj de Sfânta Parascheva

 

Timp de patru zile, Iașiul devine capitala religioasă a României. Începând de astăzi, sute de mii de pelerini sunt așteptați să participe la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Numai din orașul Voluntari, au sosit, în această dimineață, aproximativ șase mii de oameni, cu 140 de autocare. Racla cu moaștele Sfintei a fost scoasă deja din Mitropolie și dusă pe baldachinul din fața catedralei. 



Anul acesta, la acest scurt pelerinaj va participa şi Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul. Tot joi vor ajunge la Iaşi şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, de la ora 18.35, care vor fi aşezate la rândul lor pentru închinare.

Vineri vor fi mai multe evenimente liturgice, cel mai important fiind Pelerinajul „Calea Sfinţilor“ – se va ieşi pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit“ – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ – Catedrala Mitropolitană, fiind o procesiune cu moaştele celor doi sfinţi pe traseul deja cunoscut, pe care se merge an de an. Noaptea va mai avea loc o slujbă de priveghere, în timp ce sâmbătă este programată, de la ora 09.00, sfinţirea Bisericii „Sf. Mc. Iulian din Tars“, din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“.

Duminică elementul central din program este Sfânta Liturghie arhierească ce va avea loc de la ora 09.00 pe podiumul special amenajat dinspre bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, urmată de agapa de hram de la ora 13. De la 18, Primăria Municipiului Iaşi va organiza evenimentul anual – Seara Valorilor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Un cetățean
11 Oct 23:45
Decât să fim gay, ca tine,mai bine cinstesc o sfântă,care este recunoscută în toate privdoarele că fiind Sf.Vineri.Nu este necaz,de unul ca tine,dar sa nu molipsești,că pedepsele văd că s -au înmulțit.Cum de sunteți atât de orbi,cum puteți da vrabia din mână ( credința),pe cioara de pe gard( ateismul, sectanții,etc.)Voi chiar nu vreți să înțelegeți: FĂRĂ Dumnezeu nu există nimic,iar sfinții sunt antemergatorii noștri spre drumul vieții de apoi.Sa ai grija ,plata sau răsplata va veni cand crezi că ești mai fericit, iar daca ai copii ,sau ce iubești tu mai mult nu te vei putea bucura.Ca acelora care vor necinsti pe cei ce au fost trimiși că martiri să se jertfească pentru credință, Dumnezeu le-a oferit scaunul împărăției Sale,iar noua ne-a lăsat trupul să vedem,să atingem din sfințenia Sa.A început cernerea, știu, mi-e teamă că am făcut multe păcate,dar ție?
Răspunde
0 0
johnneil
11 Oct 09:28
Se deschide sezonul pupatoril de oase. Taratoarele au iesit la zburdat in patru labe.
Priviti si va minunati la Romania medievala.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?