Gruia Stoica, justiţie „la ofertă” pentru magnatul căilor ferate

Gruia Stoica, magnatul trasportului feroviar, primeşte un ajutor nesperat în dosarul în care e acuzat pentru o frauda de 2 milioane de euro. 



Marţi, la termenul din dosarul lui Gruia Stoica aflat pe rolul Tribunaului Iasi, s-a decis schimbarea completului de judecată, ca urmare a faptului că a fost schimbat titularul acestuia. În aceste condiţii, potrivit unor directive CEDO, toţi martorii audiaţi în cei 3 ani şi jumătate de la deschiderea dosarului trebuie reaudiaţi, scrie dezvaluirea.ro.

Decizia îi este cu atât mai favortabilă lui Stoica cu cât cea mai mare parte a acuzatiilor sunt prescrisein, după scurgerea a 13 ani de la săvârşirea faptelor. 

Noul complet de judecată le-a cerut avocaţilor să facă o listă cu martorii care trebuie reaudiţti şi să o depună până la termenul din iunie.

Toate detaliile despre cum s-a ajuns în această situaţie aflaţi aici. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?