Părăsiți de SUA, kurzii din Siria s-au aliat cu Assad în fața asaltului Turciei

 

Administrația kurdă din nord-estul Siriei a anunțat un acord cu armata guvernului de la Damasc pentru combaterea asaltului Turciei în regiune.

Kurzii din nord-estul Siriei au anunțat o alianță neașteptată cu administrația președintelui sirian Bashar al-Assad în fața atacului Turciei.

Astfel, Armata siriană va trimite trupe în nordul ţării, în "confruntarea cu agresiunea" Turciei care desfăşoară acolo de cinci zile o ofensivă împotriva unei miliţii kurde, a anunţat duminică agenţia de presă de stat Sana, citată de France.

Alianța cu Damascul reprezintă o opțiune disperată pentru kurzii sirieni, părăsiți de principatul lor aliat, SUA.

Mult timp marginalizaţi şi discriminaţi de autorităţile centrale de la Damasc, kurzii au instaurat o autonomie de facto în nordul ţării, după declanşarea conflictului în 2011, aminteşte AFP.

Damascul refuză această autonomie şi în trecut puterea i-a numit chiar "trădători" pe combatanţii minorităţii pentru alianţa lor cu Washingtonul în cadrul luptei antijihadiste.

Actuala alianță arată lipsa de opțiuni a kurzilor, în fața ofensivei Ankarei.  

Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată luni în şasea a zi, a provocat proteste internaţionale şi s-a soldat cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.

Duminică, Franţa a anunțat că va intensifica eforturile pentru o ''încetare imediată a ofensivei turce''.

Comunicatul a fost dat publicităţii după o reuniune a Consiliului de apărare şi securitate naţională, sub preşedinţia şefului statului francez Emmanuel Macron. Preşedintele Macron a declarat că ofensiva lansată de Ankara poate avea ''consecinţe umanitare dramatice, o renaştere a Daesh în regiune şi o destabilizare durabilă a nord-estului Siriei''. ''Franţa condamnă în termenii cei mai fermi'' această ofensivă, a adăugat şeful statului francez, potrivit Agerpres.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?