Fiscul, "în vizită" la Dragonul Roșu

 


Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au controlat 332 de firme din incinta centrului comercial Dragonul Roșu din localitatea Voluntari (jud. Ilfov), în perioada 23–25 octombrie, se arată într-un comunicat de presă al Fiscului.
 
"Urmare constatării de contravenții, inspectorii antifraudă fiscală au dispus două avertismente și 459 de amenzi în cuantum total de 4,47 de milioane lei. De asemenea, au dispus confiscarea de numerar, venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 224.980 lei", menționează sursa citată.
 
Potrivit comunicatului, Direcţia generala antifraudă fiscală din cadrul ANAF acționează permanent pentru destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi pentru reducerea evaziunii fiscale, în vederea atingerii obiectivului strategic de creștere a gradului de conformare voluntară la declarare și plată. 
 

Acțiunile de monitorizare și control ale inspectorilor antifraudă vor continua în perioada următoare.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?