Elena Băsescu a aflat sexul copilului ei

Elena Băsescu și Cătălin Tomata vor deveni părinți peste 3 luni. Vestea că EBa va deveni mamă pentru a treia oară a fost anunțată recent. 



EBA este în luna a șasea, ceea ce înseamnă că fericitul eveniment este așteptat să se producă în iunie! Potrivit cancan.ro, fata cea mică a fostului președinte Băsescu va aduce pe lume o fetiță. 

Elena Băsescu mai are doi copii din căsnicia cu Syda, o fetiță și un băiat, Sofia și Traian. Fiica fostului președinte are foarte mare grijă de copiii săi și nu vrea să le lipsească nimic acestora.

Elena Băsescu a confirmat sarcina

”Bravo! Vigilenţii paparazzi au făcut marea descoperire: sunt însărcinată. În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii.  Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru. Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu.”, a scris Elena Băsescu pe una dintre rețelele de socializare.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?