Șef din poliție, mort de beat la volan. Alcoolemie record

 

Șeful Poliției Locale Bacău, Florin Ene, ar fi fost aproape de a produce un accident cu victime ieri, în Mărgineni, în timp ce se afla la volanul unui Duster, cu inscripțiile Poliției Locale. Potrivit zdbc.ro, acesta era băut, după cum au confirmat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, care nu au oferit însă numele șoferului, din cauza legii care protejează datele personale.



„Este vorba despre un eveniment soldat cu pagube materiale, ce a avut loc sâmbătă, 12 ianuarie, la ora 15:56. Un conducător auto de 50 de ani, din Bacău, se deplasa spre Mărgineni, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,03 mg/litru alcool în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului”, a declarat pentru Ziarul de Bacău agent șef adjunct Cătălina Crețu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

Șeful Poliției Locale, Florin Ene, nu mai răspunde la telefon, dar acesta a declarat imediat după incident că nu ar fi vorba de persoana sa. Purtătorul de cuvânt al instituției nu mai oferă informații, însă primarul Cosmin Necula a declarat deja că îi va cere demisia, „dacă se confirmă informațiile! Va suporta rigorile legii”, a spus acesta.

Mai multe pe realitateadebacau.net.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Lascarica
13 Jan 19:55
Serios, pentru ce sint platiti bagatorii astia de seama !? Orice firma de bodyguarzi sint mult mai compententi si mai ieftini decit astia ! La Constanta am vazut ca au chiar un jeep Lexus nou pe care il conduc dudui in civil ... mai bine ar fi desfintati si cumparat echipamente pentru militie care oricum ''rezolva'' problemele reale !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?