E oficial! VINEREA MARE este zi liberă în 2018. Preşedintele Iohannis a promulgat legea

VINEREA MARE ZI LIBERĂ 2018. 
VINEREA MARE ZI LIBERĂ 2018. 

VINEREA MARE ZI LIBERĂ 2018. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care stabilește că Vinerea Mare este sărbătoare legală. Vinerea Mare este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății și este deja zi liberă în țări precum Germania, Grecia sau Spania. Acesta a fost unul dintre argumentele inițiatorilor atunci când au depus proiectul. 



VINEREA MARE ZI LIBERĂ 2018. Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul, în 28 februarie, cu 233 de voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 19 abţineri.

Parlamentarii UDMR au subliniat că România are printre cele mai puțin zile libere din toată Europa- 14, față de 16 sau 17, câte sunt în Belgia, Lituania sau Cipru. În 2018 avem și mai puține zile libere pentru că unele sărbători pică duminica. 

VINEREA MARE ZI LIBERĂ 2018. Propunerea legislativă prin care Vinerea Mare ar urma să devină zi liberă a fost semnată de 42 de senatori şi deputaţi şi de la putere, şi din opoziţie. Iniţiator este Szabo Odon.

Când pică Paștele în 2018

″În majoritatea ţărilor UE, țări care conform datelor statistice sunt mai puţin declarate a fi creştine, Vinerea Mare fiind una dintre cele mai mari sărbători ale creştinismului, practic este declarată ca fiind zi liberă în 16 ţări în UE. Chiar mai mult, instituţiile Uniunii Europene, Comisia Europeană acordă an de an Vinerea Mare zi liberă", spune Szabo Odon.

Vinerea Mare zi liberă 2018.  Paştele pică pe 8 aprilie

Vinerea Mare zi liberă 2018. În 2018, Paştele ortodox va fi duminică 8 aprilie. Altfel spus, ziua liberă de la stat va fi doar teoretică, pentru că oamenii vor sta oricum acasă. Se adăugă însă a doua zi de Paşte, luni, 9 aprilie, iar dacă proiectul va fi aprobat în Parlament, romanii vor avea liber şi vineri, 6 aprilie. Aşadar, sunt 4 zile legate.

Când pică Rusaliile în 2018. Am putea avea chiar o vacanță de mai bine de o săptămână

Vinerea Mare, Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. În această zi, credincioşii ţin post negru, iar seara participă la Denia Prohodului Domnului, adică la slujba de înmormântare a Mântuitorului.

Vinerea Mare zi liberă 2018. Sărbători legale în 2018

Vinerea Mare zi liberă 2018. Codul muncii stabileşte în prezent următoarele zile ca sărbători legale în care nu se lucrează: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române); prima şi a doua zi de Paşte; 1 Mai, 1 Iunie (Ziua Copilului); prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august (Adormirea Maicii Domnului); 30 noiembrie (Sfântul Andrei); 1 decembrie (Ziua Naţională a României); 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun).

ZILE LIBERE 2018. Când sunt următoarele zile libere pentru români

Codul muncii mai prevede două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?