Dragnea discută la Parlament cu doi disidenţi din PSD

 
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Preşedintele PSD Liviu Dragnea discută, miercuri, în biroul său din Parlament, cu preşedinţii filialelor din Brăila şi Buzău, Mihai Tudose şi Marcel Ciolacu, doi dintre semnatarii scrisorii în care s-a cerut demisia liderului formaţiunii social-democrate.



udose şi Ciolacu au intrat împreună, miercuri, în jurul orei 14.00, în biroul lui Liviu Dragnea din Camera Deputaţilor. La scurt timp după sosirea celor doi lideri judeţeni PSD, din biroul liderului partidului a plecat ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Tudose, Ciolacu şi Dragnea nu au anunţat oficial tema întrevederii.

Liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a afirmat miercuri, la Parlament, că a participat marţi seară „la o petrecere privată”, fiind invitat de directorul SIE, Gabriel Vlase, fost vicepreşedinte PSD.

„Nu s-a vorbit de politică. Nu s-a vorbit de valize. Suntem vechi prieteni, vechi colegi. Ne-am văzut ca la orice zi normală”, a declarat Marcel Ciolacu, fiind întrebat dacă la întâlnire s-a discutat despre povestea valizelor sau demiterea Guvernului.

Liderul PSD Brăila, Mihai Tudose, a declarat luni, după şedinţa CExN în care au fost excluşi din partid vicepreşedintele Adrian Ţuţuianu şi secretarul general, Marian Neacşu, că „orice pierdere a unui coleg este o pierdere”.

Tudose şi Ciolacu au semnat, la fel ca Ţuţuianu şi Neacşu, scrisoarea deschisă prin care un grup de iniţiativă format din Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu au propus PSD 19 măsuri, prima dintre ele fiind demisia din funcţia de preşedinte PSD a lui Liviu Dragnea.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?